Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Belgradul se pregătește să găzduiască, între 15 mai și 15 august 2027, cel mai important eveniment internațional din istoria Serbiei moderne – Expo 2027, prima expoziție mondială organizată vreodată în Balcani și în spațiul fostei Iugoslavii. Sub tema „Play for Humanity – Sport and Music for All”, evenimentul va reuni peste 130 de state, organizații internaționale, companii și milioane de vizitatori din întreaga lume. Expo 2027 este o Expoziție Specializată organizată sub egida Biroului Internațional al Expozițiilor, instituția care coordonează marile expoziții mondiale.
Spre deosebire de Expozițiile Universale, care se desfășoară o dată la cinci ani, expozițiile specializate sunt concentrate pe o temă unică și durează aproximativ trei luni. Proximitatea față de România, în special față de vestul țării, face ca Expo 2027 să fie un eveniment de interes și pentru români. Astfel, primul oraș din România în care organizatorii promovează Expo 2027 este Timișoara, iar la eveniment a participat și ministrul responsabil pentru relația cu diaspora, George Milicevici.
“Mă bucur în mod deosebit că lansăm acest program chiar de la Timișoara, un oraș cu o istoriebogată, o cultură remarcabilă și o tradiție a întâlnirilor și a colaborării. Este un oraș în care comunitatea sârbă are rădăcini adânci, institutții putenice, o identitate vie și un prestigiu deosebit… Ne dorim ca anul 2027, la Belgrad, să nu se reunească doar state și instituții, ci și oamenii noștri din toate colțurile lumii. Dorim să prezentăm o Serbie care se dezvoltă, care este deschisă, care își păstrează rădăcinile, dar care înaintează cu hotărâre spre viitor…
Expo 2027 de la Belgrad nu este doar o mare expoziției internațională. Este unul dintre cele mai importante proiecte naționale ale Serbiei. Este o oportunitate pentru Serbia de a arăta lumii ce știe să facă, de ce este capabilă, cât de mult s-a schimbat, cât de mult se dezvoltă și câtă încredere are în propriile forțe. Serbia își dorește ca Expo 2027 să fie un spațiu al întâlnirii dintre state, companii, orașe, tineri, idei, inovații și culturi…Nu este doar un evenment cultural și de promovare, ci și o mare oportunitate de dezvoltare. Este o șansă pentru noi contacte, noi afaceri, noi investiții, noi vizite turistice și noi forme de colaborare”, a spus George Milicevici.
/https%3A%2F%2Fwww.g4media.ro%2F%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F07%2F9082e88a-128a-4820-90b7-8392bae5b053-1024x768.jpg)
Sârbii au venit la Timișoara să-și prezinte proiectul FOTO Ștefan Both
Belgradul a câștigat organizarea competiției în iunie 2023, învingând candidaturi importante precum Malaga, Phuket, Minnesota și Bariloche din Argentina. Pentru organizarea Expo 2027, Serbia desfășoară unul dintre cele mai ambițioase programe de investiții din ultimele decenii. Costul direct al expoziției și al infrastructurii aferente este estimat la aproximativ 1,29 miliarde de euro. Lucrările se desfășoară în zona Surcin, aflată în apropierea Aeroportului Internațional „Nikola Tesla”, unde se construiește un complex expozițional complet nou. Interesul internațional pentru Expo 2027 este unul foarte ridicat. În prezent, 139 de state și-au confirmat participarea, nu încă și România.
“Nu vorbim despre o expoziție oarecare, ci vorbim despre o expoziție mondială. Chiar dacă nu ține șase luni ca la Osaca sau Dubai, este o expoziție de trei luni care se organizează la vecinii noștri și sigur România trebuie să aibă pavilion în cadrul acestei expoziții. Din momentul în care am aflat că printre cele 120 de țări prezente deja la expoziție nu este și România, am luat legătura cu Ministerul Afacerilor Extrene pentru această problem. Ieri am aflat cu certitudine că România va avea pavilion și suntem mândri de asta. Noi avem o istorie deosebită. Timișoara este primul oraș de pe actualul teritoriu al României unde s-a înființat o Cameră de Comerț, în 1885, care cuprindea și o parte din Voivodina. Apoi, după revoluție, prima misiune economic a Camerei de Comerț din 1990 a fost în Serbia”, a declarat pentru G4media Florica Chiriță, președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură din Timișoara.

Serbia se pregătește de un eveniment grandios FOTO Facebook/Expo 2027 Belgrad
Timișoara se află la doar aproximativ două ore și jumătate de Belgrad, ceea ce va permite numeroase vizite de o zi sau excursii turistice. Nu întâmplător evenimentul de promovare a avut loc la sediul Uniunii Sârbilor din România.
“Este un eveniment important și pentru regiune. Se pregătește un eveniment grandios, o expoziție internațională cum nu s-a mai văzut în această parte a Europei, care va aduna foarte multe țări, foarte mulți participanți. Este important ca și România să fie prezentă. Astăzi a fost prima promovare a lor în România și suntem mândri că Timișoara a fost aleasă pentru acest lucru. Noi suntem adevărați prieteni și frați cu Serbia”, a declarat Ognean Crstici, președintele USR.

Serbia se pregătește de un eveniment grandios FOTO Facebook/Expo 2027 Belgrad
Pregătirile nu înseamnă doar ridicarea pavilioanelor expoziționale. Autoritățile construiesc o infrastructură care va rămâne în folosință și după încheierea Expo: un complex expozițional modern, un Sat Expo, un Stadion Național cu aproximativ 52.000 de locuri și un centru acvatic, dar și o nouă legătură feroviară între Zemun, aeroport și zona Expo, drumuri noi și extinderea rețelelor de utilități și un debarcader pe râul Sava.
/https%3A%2F%2Fwww.g4media.ro%2F%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F07%2F3-1024x683.jpg)
Serbia se pregătește de un eveniment grandios FOTO Facebook/Expo 2027 Belgrad
Potrivit organizatorilor, obiectivul este ca investiția în noul centru expozițional să transforme definitiv zona de vest a Belgradului într-un nou centru economic și de afaceri.
/https%3A%2F%2Fwww.g4media.ro%2F%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F07%2F6-1024x683.jpg)
Serbia se pregătește de un eveniment grandios FOTO Facebook/Expo 2027 Belgrad
Pe parcursul celor 93 de zile sunt programate peste 8.000 de evenimente, de la expoziții și conferințe până la spectacole, competiții sportive și manifestări culturale. Organizatorii estimează că Expo 2027 va atrage peste cinci milioane de vizite, ceea ce ar transforma evenimentul în cea mai mare manifestare internațională organizată vreodată în Serbia.