Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Un preot ortodox din judeţul Suceava este cercetat penal, după ce, în cursul zilei de duminică, s-a întins la sol în faţa porţii unui cimitir pentru a împiedica o ceremonie de înhumare, transmite Agerpres.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Suceava, Ionuţ Epureanu, incidentul s-a înregistrat în localitatea Gura Solcii, acolo unde preotul ortodox s-a opus oficierii slujbei de înmormântare după rit penticostal a unui bărbat care era de confesiune ortodoxă.
Acesta menţionează că poliţiştii au intervenit gradual şi condescendent, mediind conflictul iscat şi reuşind îndepărtarea preotului care obstrucţiona accesul vehiculului mortuar.
Preotul care a generat scandalul este cercetat penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de împiedicarea exercitării libertăţii religioase.
Ca orice al afacerist,popa ortodox s-a suparat fleasca pentru ca a pierdut o vanzare ce parea sigura. Ce o sa-l mai certe Dumnezeu la sedinta de luni dimineata ca a pierdut banii aia….
Pai, n-ai vazut? Popa intai a incasat toate taxele si pe urma s-a razgandit…
popa ne arata „iubirea” lui fata de oameni