G4Media.ro

VIDEO Transferul verii în fotbal: Polonezul Lewandowski a semnat cu FC Barcelona…

sursa foto: Facebook/ Robert Lewandowski

VIDEO Transferul verii în fotbal: Polonezul Lewandowski a semnat cu FC Barcelona până în 2027, pentru 45 de milioane de euro/ Fostul jucător al lui Bayern Munchen are o clauză de reziliere de 500 de milioane de euro

Polonezul Robert Lewandowski, fostul atacant al echipei germane de fotbal Bayern Munchen, a semnat un contract cu FC Barcelona valabil până în 2027, pentru suma de 45 de milioane de euro, a anunţat, marţi, clubul catalan, citat de AFP, transmite Agerpres.

„FC Barcelona şi Bayern Munchen au ajuns la un acord privind transferul atacantului polonez Robert Lewandowski pentru o valoare totală de 45 de milioane de euro, plus 5 milioane de euro bonusuri”, a transmis clubul „blaugrana” într-un comunicat dat publicităţii, fără mai multe explicaţii privind partea variabilă din valoarea transferului.

„Jucătorul polonez a semnat un contract pe patru sezoane, iar clauza sa de cedare se ridică la 500 de milioane de euro”, adaugă Barca.

Lewandowski (33 ani) s-a alăturat noilor săi coechipieri la Miami, unde FC Barcelona începe în această săptămână un turneu american având în program patru meciuri, marţi cu Inter Miami FC la Miami, cu Real Madrid duminică la Las Vegas, cu Juventus Torino pe 27 iulie la Dallas şi cu New York Red Bulls pe 31 iulie la New York.

Acesta este al patrulea transfer estival pentru FC Barcelona, după Franck Kessie (AC Milan), Andreas Christensen (Chelsea), veniţi liberi de contract, şi Raphinha (Leeds), recrutat pentru 70 de milioane de euro.

Responsabilii clubului german Bayern Munchen anunţaseră sâmbăta trecută că au încheiat un acord cu FC Barcelona în vederea transferului atacantului Robert Lewandowski la clubul catalan.

Robert Lewandowski a refuzat să negocieze cu alte cluburi, precum Paris Saint-Germain sau Chelsea Londra, ca urmare a dorinţei sale de a se transfera la FC Barcelona.

Lewandowski a vrut să plece în această vară de la Bayern, după opt sezoane petrecute pe Allianz Arena, iar prioritatea sa a fost de a-şi continua cariera pe Camp Nou.

Lewandowski era legat prin contract de Bayern Munchen până în iunie 2023, iar săptămâna trecută îşi reluase antrenamentele alături de colegii săi de la echipa germană.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...