Home » Analize » VIDEO Ţi-a rămas o melodie în cap şi nu ştii cine o cântă? Google permite acum fredonarea unei piese în motorul de căutare
Secțiune susținută delogo

VIDEO Ţi-a rămas o melodie în cap şi nu ştii cine o cântă? Google permite acum fredonarea unei piese în motorul de căutare

VIDEO Ţi-a rămas o melodie în cap şi nu ştii cine o cântă? Google permite acum fredonarea unei piese în motorul de căutare
sursa: Google
Ascultă articolul

Google a anunţat că motorul lui de căutare te poate acum ajuta să identifici o piesă care ţi-a rămas blocată în cap fără să ştii versurile sau artistul şi fără să ai nevoie de voce bună – trebuie doar să o fredonezi în motorul de căutare.

Începând de la finalul săptămânii trecute, dacă fluieri sau fredonezi o melodie în Google, pe mobil, motorul de căutare poate să o identifice pentru tine. Funcţia este activă în widget-ul Google Search. Utilizatorii trebuie să spună „What’s this song?” sau să apese pe butonul special introdus. Cei care folosesc Google Assistant pot spune direct în microfon „Hey Google, what’s this song?”. Apoi nu trebuie decât să fredoneze.

- articolul continuă mai jos -

Melodiile sunt identificate pe baza unor algoritmi de învăţare automată care găsesc posibile potriviri.

Google spune că utilizatorii nu au nevoie de o voce bună. Algoritmii vor identifica mai multe variante şi le vor prezenta.

Potrivit anunţului, fiecare melodie are o amprentă. Când fredonezi o melodie în Google, modelele de învăţare automată transformă semnalul audio într-o secvenţă de numere care reprezintă melodia efectivă. Modelele sunt făcute să identifice melodii pe baza unor surse precum fredonatul, fluieratul, cântatul efectiv, precum şi din înregistrări.

Algoritmii elimină toate celelalte detalii, prcum instrumentatia, timbrul vocii şi tonalitatea. Ce rămâne este amprenta.

sursă: Google

Știri video

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole