Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Republicanii au câştigat majoritatea în Camera Reprezentanţilor, potrivit presei americane, ceea ce le dă puterea de a bloca politicile preşedintelui SUA Joe Biden până în 2024 şi duce la o scindare în Congresul american, relatează joi AFP, citată de Agerpres.
După eşecul din Senat, partidul conservator va avea însă doar o majoritate foarte restrânsă în camera inferioară, departe de ‘valul uriaş’ promis de Donald Trump, care şi-a anunţat totuşi marţi seara o nouă candidatură la Casa Albă.
‘Americanii sunt pregătiţi pentru o nouă direcţie, iar republicanii Camerei sunt pregătiţi să acţioneze’, a spus liderul republicanilor din Camera Reprezentanţilor, Kevin McCarthy, de acum favorit în cursa pentru conducerea acestei instituţii după ce actuala preşedintă Nancy Pelosi a pierdut majoritatea democrată.
Preşedintele democrat Joe Biden a salutat rezultatul obţinut de Kevin McCarthy, subliniind într-un comunicat că intenţionează ‘să lucreze cu oricine – republicani sau democraţi – doreşte să lucreze cu mine pentru a acţiona’.
Canalele de televiziune NBC, CNN, Fox News şi CBS au estimat miercuri că republicanii vor avea cel puţin 218 de locuri în Camera Reprezentanţilor, majoritatea din cele 435. Dacă se vor confirma proiecţiile presei americane pentru toate locurile, rezultatul obţinut de Joe Biden ar fi totuşi cel mai bun al unui preşedinte american în mai bine de 20 de ani la alegerile intermediare, aceste alegeri fiind în mod tradiţional dificile pentru cei aflaţi la putere.
Urmează doi ani de circ și blocaje în Congres, în care nu se va mai putea face nimic pentru a repara America.
Măcar unii candidați nebuni, filoruși și trădători trumpiști republicani nu au câștigat alegerile.
Stim, trist ca se va termina razbelul. Jale mare, asa i?
E posibil, rusule. Republicanii sunt rasiști ca rușii, deci nu e exclus să-i trădeze pe ucraineni.
Se vede ce dezastru e în mintea ta, rusule.
esti jalnic bay ruslane, idei putine si fixe.urmeaza i recomandarea lui Micky, poate ai o sansa, desi nu cred.
Oops, pidosnicii încep sa piardă teren…