Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
O demonstrație împotriva noilor măsuri de carantină, care se anunța pașnică la Barcelona, a degenerat vineri seara într-o confruntare violentă, poliția catalană fiind nevoită să intervină în forță pentru a-i dispersa pe protestatari.
Publicația La Vanguardia a relatat că protestul a fost anunțat pentru vineri după-amiaza, în Plaça Sant Jaume din Barcelona, împotriva măsurilor de stopare a epidemiei de Covid, la inițiativa unor reprezentanți ai grupurilor afectate de închiderea unor afaceri precum hoteluri, restaurante, săli de sport sau centre de înfrumusețare.
Protestul sectoarelor afectate de măsurile anti-covid a adunat aproximativ 1.500 de persoane în piața Sant Jaume.
„Protestul a început la ora 18:00 într-o manieră calmă, în piață Sant Jaume, sub atenta supraveghere a dispozitivelor poliției, aflate la toate intrările din zona Pieței. Protestatari mai radicali au abandonat tonul calm începând să arunce cu obiecte în forțele de poliție”, a transmis La Vanguardia.
Protestatarii au început să arunce în baricadele poliției cu sticle incendiare. Polițiștii au reacționat, atacându-i violent pe protestatarii rebeli (vezi video).
O persoană a fost grav rănită cu o piatră la cap, a informat poliția catalană, conform La Vanguardia.
Îndepărtați din Plaça Sant Jaume, grupurile care au declanșat altercațiile s-au îndreapt spre o altă arteră importantă, Via Laietana.
După ora 20:00, poliția catalană le-a cerut oamenilor prin intermediul contului de Twitter să stea departe de vecinătatea Plaça Sant Jaume, deoarece au loc incidente violente.