Home » Articole » VIDEO Protest masiv în Capitala Georgiei, în frunte cu președinta țării / Președinta Salome Zurabișvili: Alegerile au fost furate

VIDEO Protest masiv în Capitala Georgiei, în frunte cu președinta țării / Președinta Salome Zurabișvili: Alegerile au fost furate

VIDEO Protest masiv în Capitala Georgiei, în frunte cu președinta țării / Președinta Salome Zurabișvili: Alegerile au fost furate
Photo by Vano SHLAMOV / AFP
Ascultă articolul

Mii de persoane au ieșit în stradă, luni seara, la Tbilisi, la un protest față de rezultatul oficial al alegerilor parlamentare din Georgia.

La manifestație participă și președinta Georgiei, Salome Zurabișvili.

“Alegerile au fost furate. Votul vostru a fost furat și au încercat să vă ia viitorul”, a spus șefa statului.

Cetățenii, care s-au adunat în apropierea Parlamentului, au blocat bulevardul Rustaveli, potrivit presei locale.

- articolul continuă mai jos -

Președinta Georgiei, Salome Zurabișvili, a anunțat duminică, într-o declarație de presă, că nu recunoaște rezultatul alegerilor parlamentare de sâmbătă, despre care biroul electoral a anunțat că au fost câștigate de partidul de guvernământ pro-rus. Președinta pro-europeană a țării a declarat că Georgia a fost ”ținta unei operațiuni a Rusiei” pentru fraudarea alegerilor, potrivit presei locale.

Președinta Zurabișvili a făcut apel la un protest pentru luni, la ora 19:00, pe bulevardul central Rustaveli din Tbilisi.

Ea a făcut apel la societate să ”rămână unită„ și să nu recunoască rezultatele alegerilor. ”Va fi o adunare simbolică”, a spus ea.

”Nu recunosc aceste alegeri, aceste alegeri nu pot fi recunoscute, pentru că ar fi același lucru cu recunoașterea intrării Rusiei aici”, a spus ea.

Partidul de guvernământ din Georgia a obținut aproape 54% din voturi în alegerile de sâmbătă, a declarat duminică comisia electorală, însă partidele de opoziție au contestat rezultatul, iar observatorii votului au raportat încălcări semnificative.

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole