Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Fostul preşedinte Klaus Iohannis, care sărbătoreşte duminică Floriile, a participat la slujbă la biserica din centrul municipiului Sibiu, notează Digi24.
El a fost însoţit de Carmen Iohannis, iar la ieşirea din biserică fostul preşedinte a stat de vorbă cu câteva persoane din centrul oraşului şi a fost de acord să se fotografieze cu ele.
El a participat, împreună cu soţia sa la slujba care a avut loc la Biserica Romano-Catolică „Sfânta Treime” din Sibiu, aceeaşi pe care a frecventat-o şi când era primar, dar şi ulterior când a fost preşedinte şi a petrecut sărbătorie la Sibiu.
Soţii Iohannis au intrat în biserică pe uşa laterală, iar la ieşire fostul preşedinte, fără a fi însoţit de Carmen, a schimbat câteva cuvinte cu câteva persoane care se aflau în centrul oraşului. Iohannis a fost de acord să se fotografieze cu acestea în drum către maşina care îl aştepta în apropiere.
De asemenea, el a transmis un foarte scurt mesaj de sărbători: „Vă doresc tuturor sărbători pascale fericite şi multă sănătate”. Soţii Iohannis vor sărbători duminica viitoare Paştele.
3 SPP-isti pentru paza???? Sau pazeau milionul de euroi datorie la ANAF?!
Despre fosti numai de bine!
Vorbeste mai rar,apare public doar de sarbatori, caci nici nu ar avea motive sa se afiseze public prea des atata vreme cat a sfarsit prin a fi detestat de propriul popor.
Draga „Redactia”, usa pe care a intrat KWI este usa principala de intrare in biserica, cea cu orientarea spre vest. Conform uzuantei romano-catolica, usa vestica este cea mai importanta care se foloseste la evenimente speciale. Usa sudica, care este cea deschisa deobicei la biserica Sf. Treime din Piata Mare, este o usa secundara cu folosinta zilnica si deci aceasta este considerata usa secundara.
Dar sa nu credeti ca ii iau apararea lui KWI. Nu Nu. Gestul intrarii pe usa vestica, care deobicei nu este deschisa ba chiar ferecata cu grilaj, trebuie interpretat ca un gest de aroganta. Asta daca doar KWI si anturajul au intrat pe acolo iar restul credinciosilor pe usa secundara de sud. Un gest care vrea sa arate superioritatea sa si se potriveste perfect cu atitudinea de aroganta pe care a afisat-o si in timpul presedentiei. In acelasi timp, interpretarea dumneavastra care denota lasitate prin evitarea fluxului principal de credinciosi si alti cetateni din Piata Mare ramane valabila. Nu este o interpretare departe de adevar ci, cred eu, doar secundara fata de imaginea de „imparat gol”. p.s. un pic de asumare al articolelor ar fi indicat. Sa semnezi cu „Redactia” este un pic de lasitate. Nu cred ca este asa un articol de pozitie sau care necesita atat de multa munca incat sa trebuiasca sa stea o redactie intreaga sa dezbata. Hai, curaj. Toti facem greseli.

Iohannis a avut un prim mandat la un nivel la care N Dan nici nu visează.
Cel de-al doilea mandat al lui e criticabil.
…
Pe N Dan l-a împachetat sistemul încă înainte de a-și începe mandatul.
N Dan e la dispoziția celor doi iluștri consilieri Lazurcă și Burnete și a lojilor care i-au pus pe ei acolo.