Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat vineri că Garda Forestieră Cluj a descoperit în Valea Ampoiului 140 de arbori tăiați ilegal, după ce au fost dezrădăcinați intenționat pentru a obține avize de exploatare. În acest caz au fost formulate șapte sesizări penale, dintre care trei pentru ultraj, transmite MEDIAFAX.
Potrivit ministrului Mediului, cei implicați au prins arborii cu lanțuri și i-au tras până când erau dezrădăcinați, susținând ulterior că aceștia au fost doborâți de vânt pentru a obține documentele necesare tăierii.
„Îi prindeau cu lanțuri și apoi trăgeau să dezrădăcineze arborii. Se uitau la ei și spuneau: Au picat din cauza furtunii. Și așa obțineau avizele necesare să taie, cică legal, arborii respectivi”, a transmis Diana Buzoianu.
Ministrul a precizat că inspectorii Gărzii Forestiere Cluj, care are în atribuții controlul silvic și în județul Alba, au descoperit în urma unui control că 140 de arbori din Valea Ampoiului au fost tăiați prin această metodă. „140 de arbori au fost dezrădăcinați în acest fel și tăiați ilegal în Valea Ampoiului, exact cu această practică. Infractorii au crezut că nu se va prinde nimeni niciodată”, a afirmat Diana Buzoianu.
Valea Ampoiului, o zonă împădurită din județul Alba, situată în Munții Apuseni, a fost în ultimii ani vizată de mai multe controale privind exploatările forestiere.
„Au fost făcute deja șapte sesizări penale, trei dintre ele pentru ultraj”, a adăugat Buzoianu.
Ministrul a transmis că autoritățile vor continua controalele și vor sesiza organele de anchetă ori de câte ori descoperă astfel de practici.
„Nu mai întoarcem ochii de la mafia lemnului. Nu ne interesează ce tertipuri încearcă să-și găsească… Vom face toate verificările, vom descoperi aceste tertipuri și vom sesiza organele penale”, a afirmat aceasta.
„Este treaba organelor judiciare să ducă aceste dosare în instanță”, a declarat Diana Buzoianu, subliniind că persoanele vinovate trebuie să răspundă pentru tăierile ilegale de arbori și că „mafia lemnului trebuie să plătească pentru distrugerile pe care le face asupra pădurilor”.