Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Ministrul de Externe Oana Ţoiu a susținut luni seara, ora României, un discurs la reuniunea Consiliului de Securitate al ONU, reunit la solicitarea expresă a României pe o temă care o implică direct.
Țoiu a afirmat că astfel de atacuri încalcă legea internațională și trebuie să înceteze.
„Fac această declarație în numele a 56 de guverne care reprezintă Uniunea Europeană, aliații și partenerii noștri din NATO, precum și țări partenere din întreaga lume, reunite aici în semn de solidaritate, alături de propriul meu guvern, cel al României.
În noaptea de 28 spre 29 mai, o dronă rusă încărcată cu explozivi a pătruns în spațiul aerian al României, încălcând dreptul internațional. Drona, care făcea parte dintr-un atac împotriva Ucrainei, s-a prăbușit și a explodat pe acoperișul unui bloc de locuințe din orașul Galați, România. Pentru prima dată, au existat victime printre cetățenii români.
Două persoane au fost rănite, iar mai mulți locatari au avut nevoie de îngrijiri medicale. Impactul a provocat un incendiu și pagube extinse, ceea ce a dus la evacuarea clădirii. Încălcările spațiului aerian de către drone rusești deasupra României și a altor parteneri din Europa Centrală și de Est au avut loc în mod repetat de la izbucnirea războiului rus în Ucraina și sunt o consecință directă a tacticii de escaladare urmărite de Rusia în atacurile sale împotriva Ucrainei. Acest incident recent a avut un impact direct asupra siguranței și securității civililor nevinovați din România.
Un astfel de comportament este inacceptabil în conformitate cu dreptul internațional și trebuie să înceteze.
Reamintim recentele remarci ale Secretarului General potrivit cărora atacurile împotriva Ucrainei generează consecințe grave și de amploare, care trebuie abordate și ținute sub control. Atacurile împotriva civililor trebuie condamnate în termenii cei mai fermi, oriunde ar avea loc. Reiterăm sprijinul nostru pentru un armistițiu complet, imediat și necondiționat, în vederea obținerii unei păci cuprinzătoare, juste și durabile în Ucraina.
Având în vedere această încălcare a dreptului internațional, România a solicitat convocarea unei reuniuni urgente a Consiliului de Securitate, în conformitate cu articolele 44 și 45 din Cartă, pentru a aborda această problemă gravă. Reuniunea care va avea loc imediat va aborda riscurile care subminează și mai mult pacea și securitatea în Europa.
Vă mulțumesc tuturor pentru prezență. Vă mulțumesc tuturor pentru sprijin.”, a spus Oana Țoiu.
Împreună cu partenerii din ONU, România continuă presiunile pentru o încetare imediată a focului și o pace justă și durabilă în Ucraina.
Agenda întâlnirilor la New York include și întrevederi cu Secretarul General al ONU, António Guterres, cu președinta Adunării Generale ONU, Annalena Baerbock, și cu Ambasadorul SUA la ONU, Mike Waltz, anunță TVR Info.
O dronă cu încărcătură explozibilă s-a prăbușit, în noaptea de joi spre vineri, în jurul orei 02:00, pe un bloc de locuințe din municipiul Galați.
Impactul a fost urmat de o explozie și de izbucnirea unui incendiu într-un apartament situat la etajul 10, dar şi de o intervenţie fără precedent a autorităților. Aproximativ 70 de persoane au fost evacuate ori s-au autoevacuat din bloc.
Autoritățile au emis mesaje RO-Alert pentru populația din Galaţi, Brăila și Tulcea, iar două aeronave F-16 şi un elicopter militar au fost ridicate de urgenţă.
Două persoane au fost rănite și au fost transportate la Spitalul Clinic Județean de Urgență Galați. Toată încărcătura dronei de tip Geran 2, de proveniență rusească, a explodat la momentul impactului, a anunțat MApN.
Președintele Nicușor Dan a convocat Consiliul Suprem de Apărare a Țării şi a promis “un răspuns ferm” împotriva Rusiei, iar premierul interimar Ilie Bolojan a calificat incidentul drept “inacceptabil” şi a cerut accelerarea măsurilor pentru consolidarea apărării României.
Ambasadorul Federației Ruse a fost convocat la sediul Ministerului Afacerilor Externe. Liderii UE, secretarul general al NATO și reprezentanți ai mai multor state au condamnat încălcarea spațiului aerian al României și au transmis mesaje de solidaritate.
Președintele Nicușor Dan a anunțat, duminică, că drona prăbușită la Galați este Geran-2, de proveniență rusească, subliniind că România nu va ignora și nu va minimaliza niciun incident care pune în pericol viața cetățenilor săi, securitatea națională sau suveranitatea statului român.
Șeful statului a precizat că raportul arată, de asemenea, că marcajele de fabricație, inscripțiile tehnice, caracteristicile constructive și materialele utilizate urmează același proces tehnologic întâlnit la dronele Geran-2 analizate în ultimii ani.
Președintele rus Vladimir Putin a pus vineri sub semnul întrebării originea rusească a dronei care se prăbușise cu în noaptea de dinainte peste un bloc din Galați și a cerut României dovezi în acest sens.
Vorbind în fața presei la finalul unei vizite în Kazahstan, președintele rus a spus că abia a auzit de acest incident.
“Cine în România spune că aceasta este o dronă rusească? (…) Nimeni nu poate determina originea (dronei) atât timp cât nu se realizează o examinare a acestui aparat“, a indicat Putin.
Acel moment cand Toiu are cohones mai mari ca Nicusor, care ii foarte bine informat