Home » Articole » VIDEO O româncă ar fi fost păcălită de un ”prinț” nigerian / Femeia, om de afaceri din Satu Mare, i-ar fi trimis în total 2,5 milioane de dolari / Henry Eke e cunoscut în Nigeria sub porecla „Excess Money”

VIDEO O româncă ar fi fost păcălită de un ”prinț” nigerian / Femeia, om de afaceri din Satu Mare, i-ar fi trimis în total 2,5 milioane de dolari / Henry Eke e cunoscut în Nigeria sub porecla „Excess Money”

3539
Sursa foto: Captură video
Ascultă articolul

O femeie de afaceri din Satu Mare a fost victima uneia dintre cele mai sofisticate escrocherii online de tip „romance scam”, pierzând peste 2,5 milioane de dolari după ce a fost păcălită de un bărbat din Nigeria, scrie PresaSM.ro, care preia un caz documentat de Organised Crime and Corruption Reporting Project (OCCRP).

Bărbatul pretindea că este prințul moștenitor al Dubaiului, iar escrocheria a început pe LinkedIn, femeii fiindu-i propuse afaceri de sute de milioane de euro.

- articolul continuă mai jos -

Totul a început în urmă cu aproximativ trei ani, când sătmăreanca a fost contactată pe LinkedIn de un bărbat care se prezenta drept Prințul Moștenitor al Dubaiului.

Acesta i-a propus un parteneriat de investiții într-o fundație umanitară ce urma să gestioneze proiecte în România, cu un buget de sute de milioane de lire sterline.

După luni de conversații, relația profesională s-a transformat într-una personală. Escrocul i-a promis căsătoria și un viitor comun, consolidându-i încrederea.

Ulterior, i-a prezentat un presupus „manager financiar” din Londra, care a ajutat-o să deschidă un cont online ce afișa peste 200 de milioane de lire sterline.

Contul era însă complet fals. Pentru a putea „debloca” și retrage fonduri, femeia a fost convinsă să plătească taxe și comisioane uriașe. În total, aceasta a transferat peste 2,5 milioane de dolari, obținuți prin credite bancare, ipotecarea locuinței și folosirea fondurilor firmei pe care o conducea.

Avertismentul neașteptat: chiar complicii escrocului au spus adevărul

Situația a luat o turnură neașteptată când doi dintre complicii lui Henry Eke – numele real al falsului prinț – au contactat direct victima. Unul dintre ei, prezentat anterior drept consilier financiar, i-a mărturisit că întreaga poveste este o fraudă și că femeia a fost înșelată cu peste 3 milioane de euro.

Potrivit acestuia, Henry Eke se folosea inclusiv de ritualuri juju și voodoo african pentru a-și construi imaginea de prinț și pentru a-și intimida victimele.

Chiar și după aceste dezvăluiri, escrocul a continuat să nege totul, susținând că partenerii săi încearcă să-i distrugă relația și refuzând să returneze banii.

Viață de lux din banii victimei

Henry Eke, cunoscut în Nigeria sub porecla „Excess Money”, și-a construit un stil de viață extravagant din sumele obținute prin fraudă: vacanțe exotice, zboruri la clasa business, SUV-uri de lux, ceasuri scumpe și apariții alături de vedete locale.

Jurnaliștii OCCRP au identificat inclusiv vila sa impunătoare din Abuja, folosind imagini imobiliare și date publice despre dezvoltatori.

În paralel, acesta se prezenta ca filantrop, implicat în proiecte caritabile și campanii împotriva violenței de gen.

O parte din banii proveniți de la sătmăreancă au ajuns într-o fundație nigeriană controlată chiar de Eke, creând un contrast șocant între imaginea de binefăcător și realitatea unei escrocherii de milioane.

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.