Home » Articole » VIDEO Numeroşi curioşi admiră spectacolul lavei care se prelinge pe versanții celui mai mare vulcan activ din lume / Mauna Loa din Hawaii a început să erupă în această săptămână pentru prima dată după 1984

VIDEO Numeroşi curioşi admiră spectacolul lavei care se prelinge pe versanții celui mai mare vulcan activ din lume / Mauna Loa din Hawaii a început să erupă în această săptămână pentru prima dată după 1984

VIDEO Numeroşi curioşi admiră spectacolul lavei care se prelinge pe versanții celui mai mare vulcan activ din lume / Mauna Loa din Hawaii a început să erupă în această săptămână pentru prima dată după 1984
Sursa Foto: Captură Youtube
Ascultă articolul

Numeroşi curioşi se grăbesc să ajungă în preajma vulcanului Mauna Loa din Hawaii pentru a asista la spectacolul lavei ce se prelinge pe versanţii celui mai mare vulcan activ din lume, care a început săptămâna aceasta să erupă pentru prima dată din 1984, informează Reuters.

După ce Agenţia pentru managementul dezastrelor din Hawaii a spus că nu sunt indicii potrivit cărora lava va ameninţa regiunile populate, zeci de persoane, inclusiv familii cu copii în pijamale, vin în apropierea versantului. După ce scot din vehicule scaune de camping şi fotolii din puf, se instalează şi urmăresc uimitorul fenomen timp de câteva ore. Vin chiar şi artişti locali pentru a picta la faţa locului momente din timpul erupţiei.

- articolul continuă mai jos -

Fluxul de lavă care se scurge de pe Mauna Loa începe să încetinească şi să se împrăştie, au spus autorităţile, menţinându-se la o distanţă de peste cinci kilometri de autostrada din apropiere.

Observatorul Vulcanologic din Hawaii din cadrul Serviciului de prospectare geologică al Statelor Unite (USGS) a anunţat în cel mai recent buletin referitor la Mauna Loa că principalul flux de lavă se deplasează cu o viteză de 40 de metri pe oră. Serviciul a spus că detectează activitate seismică în regiune, ceea ce înseamnă că magma ajunge în continuare în fisuri, iar ”activitatea va continua probabil atâta timp cât se întâmplă acest lucru”.

Mauna Loa are o altitudine de 4.169 de metri şi face parte dintr-un lanţ vulcanic care a dus la formarea insulelor Hawaii. A erupt cel mai recent în martie şi aprilie 1984 când a ejectat un flux de lavă care a ajuns la o distanţă de opt kilometri de Hilo, cel mai are oraş din insulă.

Agenţia pentru managementul dezastrelor din Hawaii a anunţat că a deschis două adăposturi pe insulă ca măsură de precauţie, dar nu a emis încă ordine de evacuare.

Circa jumătate din erupţiile înregistrate la Mauna Loa au fost limitate la zona vârfului, a precizat agenţia.

Știri video

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole