Home » Analize » VIDEO Noi inundații, după furtuni violente în Belgia

VIDEO Noi inundații, după furtuni violente în Belgia

VIDEO Noi inundații, după furtuni violente în Belgia
sursa foto: Facebook\ Extreme Weather World
Ascultă articolul

Furtuni violente au lovit Belgia sâmbătă seară, provocând pagube în provincia Namur (sud), la zece zile după inundaţiile care au făcut 36 de morţi în ţară, au indicat autorităţile, potrivit AFP, citată de Agerpres.

Nu s-a înregistrat nicio victimă, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al centrului naţional de criză în jurul orelor 23.00 (21.00 GMT), adăugând că furtunile au trecut şi situaţia s-a „stabilizat”.

- articolul continuă mai jos -

Aceste ploi puternice au afectat la lăsarea serii 11 localităţi de pe valea râului Meuse, unde au provocat inundaţii. Imagini impresionante ale străzilor transformate în torenţi au circulat pe reţele sociale, amintind de scenele trăite cu zece zile mai devreme în provincia Liege.

Purtătorul de cuvânt al centrului naţional de criză, Antoine Iseux, a precizat totuşi că situaţia „nu se cu compară” cu inundaţiile din 14 şi 15 iulie, deoarece de această dată ploile nu au provocat revărsări de apă.

Cu toate acestea, ele au provocat pagube materiale, inundând pivniţe, deteriorând drumurile locale, locuinţe şi maşini.

La Namur, capitala Valoniei, un zid s-a prăbuşit pe o şosea în apropierea cazinoului, sub cetate, şi mai multe case au fost evacuate.

La aproximativ treizeci de kilometri spre sud, în oraşul Dinant, ploile au provocat, de asemenea, inundaţii, în special în zona gării. Au luat mai multe maşini, dintre care unele au blocat o trecere de cale ferată.

Belgia a fost lovită în 14 şi 15 iulie de inundaţii fără precedent, în urma unor puternice revărsări de ape provocate de câteva zile de ploi torenţiale. Acestea au afectat în principal regiunea Liege, în estul Valoniei, partea francofonă a Belgiei, şi au făcut 36 de morţi, precum şi şapte persoane încă date dispărute, potrivit unui ultim bilanţ publicat sâmbătă de centrul de criză.

sursa foto: Facebook\ Extreme Weather World

Știri video

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole