Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Președintele Klaus Iohannis a transmis, vineri, un mesaj de Crăciun în care îi îndeamnă pe români ca, la finalul unui an foarte dificil, să se reîntoarcă la semnificațiile acestei sărbători.
Mesajul președintelui:
„Căldura căminului, momentele prețioase pe care le petrecem alături de familie și de prieteni, bucuria pe care o vedem în ochii celor dragi, generozitatea și compasiunea față de cei aflați în suferință, care au nevoie de sprijinul nostru. Toate acestea înseamnă spiritul autentic al Crăciunului.
Dragi români,
La finalul unui an foarte dificil, să ne reîntoarcem la semnificațiile acestei sărbători! Vă urez să trăiți din plin bucuria Nașterii Domnului, cu speranța că, ocrotindu-i pe cei dragi, vom trece cu bine, solidari, peste această perioadă.
Crăciun fericit tuturor, oriunde v-ați afla!”
Sărbatoarea Craciunului e ca Calitatea în bucate, pentru cine nu are ghinion
QMesaj.
QRusine, ioahne!
QAi miqtit romanii, ioahne!
QAi inqelat si aquzat de increqerea romanilor, ioahne si asta este faqta peqnala!
WAjunqgi ca ilieqcu si draqnea, ioahne!
QEsti o rqsine natioqala, ioahne!
QAi facut tara de rqsine, ioahne!
QTi-ai bqtut joc de romqni cu fiecare preqoiu numit,
cu fiecare hqsu numit,
cu fiecare bqde numit,
cu fiecare ciqca,viqccol, cîtqu numit,
cu fiecare neascqu, vilceqanu, câciu numit,
ioahne!
QAi invqntat o criqza poqlitica
in plina panqdemie cand ai siqmtit
ca-ti fuge juqstitia de sub picioare,
schimqbi Constitqutia,
ai cumparat vqturile primarilor cu banqii puqblici din Angqhel Saliqgny,
Qai squs „nu psd” si acum ai adus psd,
partidul cel mai renumit in fuqrt de baqn puqblic,
la putere,
ai demqis pe Lauqra Codrquta Koqvesi, Steqlian
ca sa te inconjori de
penali rea.bilitati si nereab.ilitati, avoc.ati cu epol.eti de int.erlop-viocol,
Qfosti premieri care au scos oamenii in strada pentru Qordonante rusinoase in justitie-grindeanu,
ai pust stqop reforqmelor de fiecare data cand tara a mers pe un drum bun,
ai pus stop autostrazilor,
ai fugit la gqolf, in plina panqdemie, fara un cuvant de incurajare catre romani, in momentele dificile,
Qai lasat pe k.e.leme.n sa faca
qpolitica a.n.ti-roman.easca si
qsep.ar.atis.m in.s.pirat din cel ru.s.es.c si
qsa dezbine cetatenii acestei tari
qai lasat liber aqpetitul
sen.at.orului So.so.aca
Qdeputatului Si.mio.n domnului Ti.rz.iu,
celor de la No.u.a D.r.eapt.a si A.ur si partidul lui Chqtic Qcare vrea sa scqata tqra din UE si NATO,
pentru cqri.ma,
ai „vqtat” cqt la cqt cu psd+anqxa aur + anqxa udmr pensii specqale extinse
in plina criza sociala cand
trebuia sa vqtati abrogarea lor,
Qai imblanzit legea evaziqnistilor,
Qvrei sa bqgi pqmnul in gqra libeqtatii de exqrimare cu proiectul lui Citu de moqificare
a legii 504/2002 a audioqizualului si
QOrdonanta de Guvern 39/2005 privind cinemqtogrqfia
care va permite CNA sa imquna cenqura in tot mqdiul online.
QAi imqins tara inaqoi pana la ilqescu,
ai scqs de la guverqare qartidul care vrea
Qtransqarentq in geqtionarqa bqnqlui puqlic si
Qrefqrme in qustitie si
Qqesfintqrea sliJ.
Qi scos coruqtia din straqtegia naqtionala ca sa poti sa faci qoruptie la cel mai inqlt nivql, ioahne!
Qe urmeaza iohane?
Qa ne sqcoti din UE si NATO?
Qa ne prqedai lui qputin sau uqngariei?
Qa ruqi tinqutul sqecuiqesc de tara?
Qa iei dreqtul romanilor sa-si aleaqa presqedint.ele prin
scoaterea vqerigii „popor” din lantul quterii pentru confortul tau personal?
Ai cazqt, ioahne!
Te stie maqamqndul de om qlin cu aqa!
16 25
Sa iti stea sarmalele in gat!
Cei 66% alegatori naivi, va ureaza un Mos Gerila Fericit .
Dă-te-n m m!!🖕
Mulțumim Tovarășe că ni l-ai readus pe Mos Gerilă !
Abia asteptam un PM mai moale ca Iohannis.
Te uiți la oamenii din subordinea lui și știi cu cine ai de-a face.
Nu. Nu poate fi un Craciun Fericit! Nici acum nici ever. Cu pnl psd și aur
meri in siberia sa ti se coaca inteligenta
Da, hai sa uitam pentru 2-3 zile, ca sa nu ne stea sarmaua-m gat, dar dupa aia tot trebuie sa ne reintoarcem, iar, din nou, inca o data mai flacai, la semnificatia virajului pe care l-a facut Presedintele.
Care ne-a bagat direct in sant. Si … slabe sperante sa mai iesim.
Taluzul santului este al naibii de alunecos
fa bine si cinta cazocioc fraiere .
Ăsta sigur e drogat 24 din 7
La final de an, din pieptul a 6,5 milioane de fraieri, care nu avem ghinionul de a avea 6 case, un fericit „Suck mine!”. Si sa le faci o suflare in dos celor de la Ciuma Rosie!
Urări pentru cele două ciume care conduc Românica ! Galbenă și roșie. Asta au dorit românii? Meri la ski Ficuse!
tu inca sari garduri nu ai nadragii gauriti
Dificil sfarsit de an, cu iarba inghetata si gaurile terenului de golf astupate cu dopuri de gheata. Puteai si tu sa prestezi un tenis de masa in sala, in orice anotimp, ca si-asa vad ca-ti place ping-pongul cu soarta noastra.
tu inca sari garduri nu ai nadragii gauriti
ti-ai luat amenda la 100 metri garduri
Ai obrazul foarte gros! Nu te-ai saturat sa spui permanent minciuni? Cea mai mare dorinta: sa nu te mai vedem și auzim la TV. Ocupi o funcție degeaba, uzurpatorule!
Sa ne reintoarcem la PSD. Un mincinos.
Ipocrit!
Nu a pomenit nimic despre campania de vaccinare care ne-ar fi putut reda un Crăciun normal. Nu ne-a îndemnat sa ne testam înainte de a ne vizita rudele. Nu ne-a recomandat sa ne pupam cu masca pe fata!
Domnul Iohannis nu are nici măcar bunul simt sa persevereze în prostiile pandemice pe care le debitează. De ce nu ne-a amenințat cu certificatul verde la slujba de Crăciun? Ca sa revină ca un interlop după 7 ianuarie sa ne înjure ca nu ne-am vaccinat și ca iar sunt 10000 de cazuri pe zi?
Ce găunoase sunt cuvintele prezidentului grivcovian . Persistă starea de greața persistă .
Craciun fericit si tie, tradatorule!
Va întoarceți la dracul sa va pieptene.
Am primit cel mai frumos „cadou” de la Dvs. anul acesta.Ciuma portocalie = rosie + galbena.
La Multi Ani si dumneavoastra, Domnule Presedinte. Sarbatori fericite sub semnul curcubeului!
Am vrut sa comentez la alt articol si sa va dau toate faptele care-l arata pe „Domnul Presedinte” ca un autocrat marunt, mincinos si lipsit de onoare, virful de lance al sistemului mafiot care guverneaza acum Romania. Imi asumam riscul de a scrie degeaba, la cite comentarii fara rost pe care le-am facut pe varii site-uri, unul in plus sau in minus nu mai conta. Comentariile la acel articol au fost, insa, inchise. La cite sute de articole s-au scris din septembrie incoace, aici si in alte locuri, despre cit de toxic e, de fapt, Iohannis si ce rol nefast a jucat, joaca si va juca in aservirea in continuare a Romaniei intereselor sistemului mafiot, este imposibil sa fiti de buna credinta. Daca nu v-ati trezit alaltaieri dintr-un somn adinc de patru luni, ar trebui sa stiti foarte bine ce a facut iubitul dumneavoastra „presedinte” pentru a stopa reformele din Romania, macar pe cele din domeniul esential al Justitiei, si a readuce la putere PSD-ul. Opresc aici, deci, dialogul de surzi cu dumneavoastra, precum si frecventarea acestui site care nu mi-a permis sa-mi exprim civilizat opiniile.
Ma lasa rece urarile tale.Vreau votul inapoi,cel pe care mi l-ai furat.
Iohannis,sarbatori nefericite si la multi ani in parnaie!
🤢
🤮
La multi ani cu sănătate domnule!
Sper că atunci când nu veți mai fi președintele României o sa va ganditi daca a meritat să fiți atât de cinic și răzbunător.
Cum s-ar zice, da doamne romanului mintea cea de pe urma.
Cartita ne ureaza un Craciun plin de pesedisti.
Imi vreau votul inapoi, si eu.
Crăciun fericit și la (mu)lți ani și dvs.! O z(i) bună să av(e)ți!
Hai sa te vedem la inchisoare cat mai curand impostorule!
La multi ani!
Din cate stiu eu Mos Craciun e o inventie recenta marca CocaCola
Mosu real e mos Nicolae nu are treaba cu consumerismul ci cu mila fata de necunoscutii in nevoie.
Cat mai sta asta in functie?
Ne ocrotim singuri, statul român e inutil.
Dupa fapte si rasplata sa va uram? la cat mai multi ani unde au stat Nastase si Dragnea?
Daca nu personal macar inimioara sa va sufere va urez
🎁 ❄️ Sărbători Fericite 🌟🎄 tuturor romanilor cinstiti!
Crăciun fericit de asemenea. Corectă urarea ta!
Care romani cinstiti? 🤣🤣🤣
sărbători faine langă ăi dragi . sănătate şâ numa’ bine !
.şâ lasă bre fantomă ca şâ romanii au omini dă valoare .nu tăt descosidera
Alienule, dacă tu nu esti cinstit, nu înseamnă ca alții nu sunt! :)))
Dar pt ca imi pari doar un șmecheras, oportunist si pamfletar (nu co.rupt):
🌟🎁Sărbători Fericite! 🎁🛸
Lotus Team, Sivon (Bird): Multe bucurii alături de sufletele dragi vouă! ❤️💞❤️
Acum faceti scandal, ar fi fost mai frumos cu Brosa!?
Diferenta e ca beata de ea nu ne mintea.
Ma rog, stiam ce-i de capu ei.
DMNULE WERNER ,SA VA DEA DUMNEZEU SANATATE ,CA MINTE NU MAI ARE CUM !
FA-NE SA NE FIE DOR DE DUMNEATA.
FIND O SARBATOARE CRESTINA ,POATE TE GANDESTI CA PRIN CE AI FACUT CU VOTUL ALEGATORILOR ,NU CUMVA TI-AI FACUT DE RUSINE BISERICA A CAREI MEMBRU DE VAZA ESTI.
PS 7 MILIOANE LEI PENTRU DEPLASARI NU-I CAM MULT ?!? ORICUM AI MINTIT,ADICA TE-AI DUS DEGEABA.
Draga Mos Iohannis, iti urez un sincer sa-te ia dr-A-cu’! Cu sinceritate, un fost votant….
Lasa- ne ca ne- ai amărăt destul, stati- ar sarmalele in gat!
De această dată dl. președinte si-a dat marama (cravata) pe față.!!!
Dl. președinte e foarte ROȘIE !