Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Aryna Sabalenka, lidera WTA, a făcut pasul în sferturile turneului 1000 de la Roma după ce a învins-o pe Marta Kostyuk. Sunt prezente pe tabloul principal șapte favorite, singura mare absență fiind Iga Swiatek, eliminată prematur de la Foro Italico.
Principală favorită la câștigarea competiției, Aryna a trecut în două seturi, scor 6-1, 7-6(8), de Marta Kostyuk.
Rezumatul partidei dintre Aryna Sabalenka și Marta Kostyuk
WTA Roma, programul duelurilor din sferturi
Printre cele opt jucătoare rămase în competiție la acest moment se găsesc șapte capi de serie. Singura fără acest statut este Peyton Stearns, ocupantă a locului 42 în ierarhia mondială.
Reamintim că Iga Swiatek, campioana en-titre de la Foro Italico, a fost eliminată surprinzător în turul al treilea al competiției de la Roma.