Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Cerul s-a făcut roșu ca sângele, duminică, deasupra unor regiuni din sudul Australiei. Oamenii fug de incendii și își caută adăpost, în timp ce pompierii spun că ultimele 24 de ore au fost cele mai dificile din viața lor, notează CNN.
Fotografiile din Pambula, în statul New South Wales, arată un peisaj cumplit, plin de fum, cu străzi pustii, iluminate de roșul aprins al cerului.
146 de incendii se înregistrează în acest moment în toată țara, iar duminică aproximativ 2.700 de pompieri încearcă să limiteze proporțiile dezastrului, conform aceleiași surse citate.
sursa foto: AFP/ Saeed Khan via MPR News
Aborigenii dezvoltau vegetatia prin arderea controlata a ierbii uscate, dand o noua viata savanei.
Un astfel de management se practica in orice tara, dar in Australia si California au uitat astfel de bune practici.
Nu iarba le-a luat foc, cat padurile.
Iar alea nu se dezvolta „prin ardere controlata”
Normal ca daca nu controlezi savana uscata ajunge sa-ti ia foc si casa.
Dar nah, e mai greu cu logica la deal.
Lasa domne’ ca sunt OK australienii, doar au dat cu artificii de revelion.
Trebuie sa ceara ajutor international, eu nu inteleg de ce n-au facut-o pana acum.
Pentru ca sunt la dracu in prastie. Pana ajunge ajutorul acolo se termina palalaia.