Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Un fum negru și dens s-a degajat miercuri după-amiază de la una dintre instalațiile de pe platforma companiei Kronospan din Sebeș (județul Alba). Situația a fost semnalată presei locale de zeci de locuitori ai oraşului, îngrijorați de incident.
La fața locului s-au deplasat imediat echipe ale Gărzii de Mediu și ale Agenției pentru Protecția Mediului Alba. Șeful Gărzii de Mediu Alba, Dănuț Hălălai, a spus că momentan nu cunoaște motivul degajării de fum.
Primarul Sebeșului, Dorin Nistor, nu se afla în localitate fiind plecat într-o delegație la București. Acesta a spus că a fost informat cu privire la situația de la Kronospan și așteaptă detalii de la autoritățile abilitate. Nistor a mai declarat pentru Alba24.ro că, din primele informații pe care le deține, ar fi fost o problemă la centrala de PAL de pe platformă.

În jurul orei 15.10, pe adresa ziarelor locale au fost transmise mai multe fotografii de la cititorii din Sebeș în care se putea observa fumul care ieșea de pe platforma de la Kronospan.
”Un fum negru și gros deasupra cartierului Kogălniceanu. Fumul iese dintr-o instalație de la platforma Kronospan. Este nefiresc, nu seamănă cu ceea ce se degajă în mod normal acolo” a transmis un localnic.
UPDATE ora 16,20: Șeful Gărzii de Mediu, Dănuț Hălălai, a declarat că la uscătorul de așchii ar fi fost un senzor defect. Asta a făcut ca un volum mai mare de așchii să ajungă într-un arzător și asta ar fi cauzat fumul gros.
UPDATE ora 18,20: Reprezentanții Kronospan au transmis un document autorităților locale în care își prezintă varianta cu privire la ce s-a întâmplat miercuri pe platforma companiei.
Documentul este adresat Gărzii de Mediu, Agenției pentru Protecția Mediului, Inspectoratului pentru Situații de Urgență și Primăriei Sebeș și este semnat de directorul general Oana Bodea.
Vreau sa cer scuze publice unei jurnaliste daca s-a simtit jignita de ce am scris la un articol al ei. Ceva s-a inteles gresit.
Sa vina garda de mediu si la Suceava
Sa vina garda de mediu si la Suceava
S-a depășit capacitatea de prelucrare, oferta depășește până și cerere acestei întreprinderi !
Nu-i bai, sunt prietenii lu Johanis de Holzindustrie.
Cred ca tatucu’ Ilievici i-a adus pe astia prin 2003. So go eat a dick, asshole!
Nu au reusit sa il aleaga pe Papa!
Criminalii austrieci! Au pierdut ardealul acum 101 ani, dar il cuceresc pe alte cai, si ne omoara cu zile!
Ei pe-o parte si multinationalele nemtesti pe alta parte! Sclavie, ani irositi, cost minim, forta de munca ieftina! Asta inseamna sa cuceresti economic un continent!
Astia sunt elvetieni, fraiere!