Home » Articole » UPDATE Dan Nica, europarlamentar PSD, anunța încă de miercuri „retragerea” Dianei Șoșoacă: „Va fi una dintre mișcările foarte interesante” / Aflasem din cercul lui Șoșoacă

UPDATE Dan Nica, europarlamentar PSD, anunța încă de miercuri „retragerea” Dianei Șoșoacă: „Va fi una dintre mișcările foarte interesante” / Aflasem din cercul lui Șoșoacă

UPDATE Dan Nica, europarlamentar PSD, anunța încă de miercuri „retragerea” Dianei Șoșoacă: „Va fi una dintre mișcările foarte interesante” / Aflasem din cercul lui Șoșoacă
Foto: Inquam Photos / Liviu Florin Albei
Ascultă articolul

UPDATE: Europarlamentarul PSD Dan Nica a declarat duminică că a aflat la Bruxelles, de la cei din cercul Dianei Şoşoacă, că aceasta a luat decizia de a nu mai candida, în contextul negocierilor cu George Simion pentru sprijinul candidaturii la preşedinţie, iau ulterior aceste negocieri au eşuat şi aceasta şi-a depus candidatura. Nica a respins ”speculaţiile celor de la PNL care încearcă să inventeze o legătură cu decizia CCR de sâmbătă”, transmite News.ro.

- articolul continuă mai jos -

”Mă uit cu uimire la declaraţiile disperate ale celor de la PNL în contextul deciziei CCR în cazul Şoşoacă şi la încercarea de a lega acest caz de o declaraţie făcută de mine la o emisiune de televiziune în care se discuta despre şansele candidaţilor la preşedinţia României! Eu aflasem în acea zi, la Bruxelles, de la cei din cercul doamnei Şoşoacă, că aceasta a luat decizia de a nu mai candida, în contextul negocierilor cu George Simion pentru sprijinul candidaturii la preşedinţia României”, a scris Nica într-o postare pe Facebook. Europarlamentarul PSD precizează că, ulterior, aceste negocieri au eşuat şi Diana Şoşoacă a decis să-şi depună candidatura.

Articol inițial: Europarlamentarul PSD Dan Nica, unul dintre cei mai vechi lideri ai partidului, a anunțat încă de miercuri 2 octombrie, într-o emisiune la Antena 3, ”retragerea” Dianei Șoșoacă. Întrebat de ziariștii din platou ce înseamnă mai exact retragerea, el nu a dat amănunte, dar a spus că ”va fi una dintre mișcările foarte interesante din zilele acestea”.

Anunțul lui Nica a venit cu o zi înainte ca Șoșoacă să își depună candidatura la alegerile prezidențiale și cu trei zile înainte ca Curtea Constituțională să accepte o contestație la această candidatură, ceea ce a însemnat scoaterea ei din cursa pentru Cotroceni.

Dialogul de la Antena 3 cu Dan Nica în prim-plan:

Dan Nica: Stați să vedem retragerea doamnei Șoșoacă ce efect va avea.

Mihai Gâdea: Credeți că se va retrage?

Dan Nica: Probabil că zilele următoare.

Mihai Gâdea: Așa știți dumeavoastră?

Dan Nica: Așa am citit.

Bogdan Chiriac: Dar face o alianță cu George Simion sau se retrage pur și simplu?

Dan Nica: Da…

Mihai Gâdea: Da, ce?

Dan Nica: Deci, va fi una dintre mișcările foarte interesante din aceste zile.

Fragment din emisiunea Antena 3 cu Dan Nica

Comentarii
  • sistemul PSDNLUDMR stie de dinainte ..
    preshoiu stia de achitarea hosu
    acum asta …

    • Nica se crede mafiot. El trebuie sa arate clar ca PSD-ul e autorul, ca sa stie lumea de frica. Nici macar PSD-ul lui Iliescu in sulfurosii ani 90 nu a avut curajul sa faca asa ceva.

      Ok, Marcele, hai ca ti-a cazut masca de nene covrigar smecher, dar nepericulos, care nu supara pe nimeni. Se vede deja fata schimonisita de mafiot local, care se viseaza dictator a la Belarus. Ne vedem la vot, Marcele!

      Noroc cu voi, ca ma cam lenevisem si uitasem cine e PSD-ul.

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.