Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Consiliul European va dezbate joi și vineri despre extinderea UE și despre pregătirile pentru apărare, în contextul incursiunilor unor drone în spațiul aerian al UE, inclusiv prăbușirea uneia în România, transmite MEDIAFAX.
Liderii europeni vor discuta joi și vineri la Bruxelles despre competitivitate, bugetul pe termen lung al UE pentru perioada 2028-2034, Ucraina, situația din Orientul Mijlociu, migrație și droguri.
Liderii îl vor asculta pe președintele Zelenski care va vorbi despre cele mai recente evoluții din Ucraina. „Abordarea noastră pe două flancuri – sprijinirea Ucrainei și creșterea presiunii asupra Rusiei – dă roade”, a declarat António Costa, președintele Consiliului European.
În ceea ce privește extinderea UE, liderii vor discuta deschiderea primului grup tematic de capitole în cadrul negocierilor de aderare cu Ucraina și Republica Moldova.
„Aceasta este o recunoaștere a hotărârii, curajului și eforturilor susținute de care au dat dovadă ambele țări în promovarea reformelor, chiar și confruntându-se cu provocări imense. De asemenea, este un semnal că oferta UE de pace, stabilitate și oportunități este de neegalat”, a spus Ursula von der Leyen.
În acest context, președintele Costa a remarcat că există un nou impuls în procesul de extindere, lucru care s-a observat și în urma recentului summit UE-Balcanii de Vest de la Tivat.
De asemenea, liderii UE vor trece în revistă progresele înregistrate în ceea ce privește agenda „O Europă, o piață”, care stabilește măsuri și calendare concrete pentru inițiative legislative și de politică în cinci domenii-cheie: simplificarea normelor și reducerea sarcinilor administrative, aprofundarea și consolidarea pieței unice, promovarea unei agende comerciale ambițioase, reducerea costurilor energiei, promovând totodată decarbonizarea și accelerarea transformării digitale și a transformării prin inteligența artificială.
Totodată, liderii vor discuta despre dezechilibrele macroeconomice la nivel mondial și impactul acestora asupra competitivității și prosperității Europei. Discuția va viza construirea unei înțelegeri comune a provocărilor întâmpinate și orientarea lucrărilor viitoare ale Comisiei.
Liderii UE își vor continua discuțiile cu privire la următorul Cadru financiar multianual (CFM) pentru perioada 2028-2034, luând ca bază Consiliul European informal desfășurat în Cipru în perioada 23-24 aprilie 2026. Pe baza cadrului de negociere prezentat de președinția cipriotă la 11 iunie 2026, aceștia vor discuta elementele principale ale bugetului pe termen lung, inclusiv realizarea de progrese în ceea ce privește noile resurse proprii. Obiectivul este de a crea condițiile pentru ca un acord să fie obținut până la sfârșitul anului.
Liderii UE vor discuta cele mai recente evoluții din Orientul Mijlociu, inclusiv conflictul din Iran și impactul acestuia asupra prețurilor energiei, situația dramatică din Gaza și Cisiordania, precum și evoluțiile din Liban, inclusiv sprijinul acordat în continuare de UE pentru încetarea focului și pentru statul și poporul libanez.
Liderii UE vor discuta punerea în aplicare a agendei UE privind pregătirea pentru apărare.
„Recentele incursiuni ale unor drone în spațiul aerian al UE, inclusiv prăbușirea unei drone rusești încărcate cu explozivi în România, au scos în evidență necesitatea urgentă de continua acțiunea în acest domeniu, inclusiv prin consolidarea flancului estic al UE”, se arată în agenda întâlnirii.
Liderii UE vor trece în revistă progresele înregistrate în ceea ce privește punerea în aplicare a concluziilor anterioare ale Consiliului European cu privire la migrație, dar și eforturile de combatere a drogurilor ilicite.
Potrivit agendei prezentate de Administrația Prezidențială, Nicușor Dan va participa joi și vineri la reuniunea Consiliului European.