Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Cornel Dinu, fost coleg la Dinamo și la echipa națională a României cu Mircea Lucescu, a vorbit despre decesul fostului selecționer al României la vârsta de 80 de ani. „A pornit tare de jos și s-a ridicat ca un mare creator de fotbal. Din păcate, fotbalul a fost cel care l-a ucis”, a precizat Dinu.
Cariera de antrenor a lui Mircea Lucescu s-a întins pe mai bine de patru decenii. Citește profilul complet pe G4Media.
Cornel Dinu și Mircea Lucescu au fost coechipieri ani de zile la Dinamo și la prima reprezentativă de fotbal a României.
Cei doi au format „coloana vertebrală” a glorioasei echipe Dinamo din anii 70. Au câștigat mai multe titluri de campioni ai României cu gruparea din Ștefan cel Mare (1971, 1973, 1975, 1977).
De asemenea, au fost „piloni” importanți în echipa României cu ocazia participării la Campionatul Mondial de fotbal din 1970, din Mexic.
Tricolorii s-au duelat la acel moment cu Brazilia legendarului Pele, cu Anglia (campioana en-titre) și cu Cehoslovacia.
Cornel Dinu a vorbit pentru TVR1 despre dispariția fostului său coechipier și a precizat că fotbalul i-a dat totul lui Mircea Lucescu, dar tot el l-a și „ucis”.
„E incontestabil (n.r. veste tristă pentru fotbalul românesc), nu numai pentru el, ci pentru tot ce înseamnă trăirea românească. Pentru că Mircea a fost, Dumnezeu să-l odihnească!, un om care a pornit tare de jos și s-a ridicat nu numai ca un intelectual deosebit, ci și ca un mare creator în fotbal, și care s-a consumat pe tărâmul fotbalului, pentru că, practic, faptul de a rămâne în continuare în fotbal – despre care a avut senzația că îl ține în viață -, de fapt i-a dăunat din punct de vedere al rezistenței organismului.
Avea anumite suferințe dinainte și a crezut că poate să reziste. Din păcate, fotbalul pe care și l-a creat atâta a fost, din nefericire, și cel care l-a ucis, pe rugul său care arde atâtea figuri proeminente ale fotbalului și ale vieții”, a spus Cornel Dinu pentru TVR1.
Andrea Pirlo, mesaj emoționant după moartea lui Mircea Lucescu: „M-ai crescut ca pe propriul fiu”
„Un jucător deosebit, un muncitor fantastic, un om care a reușit, prin propriile sacrificii, să facă performanță și ca jucător și, bineînțeles, cariera lui deosebită este consemnată ca antrenor.
Un om de foarte mare ținută din punct de vedere profesional și un om care a crezut, până în ultimul moment, că trebuie să se jertfească pe tărâmul fotbalului.
Sunt multe amintiri plăcute pe care le-am avut cu Mircea, mai ales în ultimii ani, în care am fost foarte apropiați. Am făcut chiar și un interviu în comun pe stadionul Dinamo, dar ce îmi vine acum în minte sunt două aspecte:
Când am asistat la operația pe cord deschis a unui prieten de-ai mei, cu profesorul Brodișteanu, prin 2009, înainte să fiu și eu operat, am stat la operație și am văzut cum, după patru ore, a pornit inima respectivă din mâna doctorului.
Și am întrebat: „Ați ținut inima aceasta în mână și ați încercat, după ce ați făcut injecția respectivă cu adrenalină, dar ați pornit-o dumneavoastră?” „Nu, în momentul acela o pornește Dumnezeu.” Deci Dumnezeu ne dă sufletul și Dumnezeu ni-l ia, prin credință și prin ce înseamnă puterea de a exista.
O altă amintire care îmi vine în minte este că, pe undeva, am contribuit și eu la cariera lui internațională, pentru că, în 1990, după Campionatul Mondial, fiind șeful cabinetului Departamentului Sport din minister, am vrut să pun un antrenor nou la echipa națională.
Și, în ciuda faptului că am avut o anumită contondență cu el la CM, am fost convins că valoarea lui este cea mai îndreptățită să-l aducă în postura de antrenor al echipei naționale.
Numai că a venit un prieten foarte bun din partea lui și m-a rugat, spunând că are deja un angajament de cuvânt în Italia, la Pisa, și că mă roagă să-l las să-și ducă această activitate la nivel de club, unde putea să reușească, în momentul acela, poate mai mult decât la echipa națională, în confuzia care era.
Am acceptat acest lucru și poate am fost și eu unul dintre cei care, prin această decizie, i-au lansat cariera internațională, care a fost apoi glorioasă din toate punctele de vedere”, a completat Cornel Dinu la TVR1.
Mircea Lucescu va fi înmormântat vineri, 9 aprilie, la Cimitirul Bellu din București.
S-ar putea să te intereseze și