Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Un centru de vaccinare împotriva COVID-19 a fost amenjat în cadrul Târgulu de Crăciun din Piatra Neamț, transmite primarul municipiului, Andrei Carabelea.
Persoalul medical va fi prezent în centrul de vaccinare în perioada 1 – 13 decembrie, în intervalul orar 14.00 – 18.00.
„Dragi pietreni, vă aşteptăm să petrecem sărbătorile de iarnă împreună. Dar trebuie să ne asigurăm că respectăm şi regulile. De aceea fac un apel şi în acelaşi timp o provocare: aveţi grijă de voi, aveţi grijă de ceilalţi! Vă invit să vă vaccinaţi şi să petrecem Crăciunul împreună”, a transmis primarul Andrei Carabelea.
Vaccinarea se poate face fără nicio programare, doar pe baza cărţii de identitate sau a certificatului de naştere, în cazul minorilor.
Sunt disponibile în cadrul acestui centru de vaccinare, atât serurile Pfizer și Moderna, cât şi Johnson&Johnson. Vaccinurile pot fi administrate tuturor persoanelor cu vârsta peste 12 ani.
La activităţile programate în cadrul Târgului de Crăciun, organizat pe platoul de la Curtea Domnească, accesul este permis doar persoanelor vaccinate împotriva COVID-19.
Sursa Foto: captura video
Pt ce tulpinaaaaa???
Nu contează, vaccinează-te. Pui prea multe întrebări.
Col. Gheo.
Col. Dr. Gheo, ai grija!!! Mai mult respect pentru baiatul asta care apare pe bacnota de 20 de lei.
Bravo , primaria Piatra Neamt !
un fel de Booster Claus
Jenant.
Bunul Mos Crăciun cu seringa, cum te prinde cum te.. înțeapă.
Te mai lasă câteva săptămâni, iar te prinde…
Eu vreau sa fiu vaccinat de craciunita blonda din spate. Apoi viceversa.
Ar trebui să se organizeze „cete de vaccinatori” care să colinde pe la casele românilor cu „primiți cu vaccinul ? ” din 5 decembrie până la 25 decembrie !!! La nevoie se continuă și în luna ianuarie.
JENIBIL!
Repede, repede cat mai multi vaccinati ca in cateva saptamani o sa vada toata lumea ca vaccinurile actuale sunt apa de ploaie contra noii tulpini. Din ianuarie o sa fim cu totii din nou egali pentru cel putin vreo 6 luni!!!!!! Traiasca Ohhh Micronul!!!!
SUPER TARE! Natura ne aduce le egalitate fara sa ceara voie nimanui!
Steaua sus rasare ca o vaccinare, nu?
Mos Covid va aduce voua…