Home » Articole » Centrala nucleară de la Zaporojie a fost reconectată la reţeaua electrică

Centrala nucleară de la Zaporojie a fost reconectată la reţeaua electrică

Centrala nucleară de la Zaporojie a fost reconectată la reţeaua electrică
Sursa foto: Andrey BORODULIN / AFP
Ascultă articolul

Centrala nucleară ucraineană de la Zaporojie, aflată sub control rus, a fost reconectată sâmbătă la reţea, la aproape trei zile după ce şi-a pierdut în întregime alimentarea electrică externă în urma unui atac asupra unui post electric, a anunţat Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA), informează agenția de știri AFP.

- articolul continuă mai jos -

Curentul electric a fost restabilit după reparaţii făcute pe o linie de alimentare de rezervă, graţie unui armistiţiu local, a precizat AIEA pe reţeaua socială X, transmite Agerpres.

În perioada întreruperii alimentării cu energie electrică de la reţeaua externă, centrala nucleară, cea mai mare din Europa, a trebuit să recurgă la generatoare diesel de rezervă pentru a furniza energia necesară răcirii reactoarelor, a explicat AIEA.

Aceasta a fost a 19-a oară de la invadarea Ucrainei de către Rusia în februarie 2022 când centrala ucraineană a pierdut întreaga alimentare cu energie electrică de la reţeaua externă.

Această întrerupere a fost cauzată de un atac realizat miercuri seara asupra unei staţii electrice.

„Cu o durată de aproape trei zile, această pană de curent a fost una dintre cele mai lungi de care a avut parte situl, ceea ce evidenţiază fragilitatea extremă a reţelei electrice”, a subliniat AIEA.

Agenţia ONU a menţionat anterior că nu s-a detectat nicio scurgere de radioactivitate şi că nivelurile de radioactivitate rămân normale.

Centrala mai trebuie să îşi repare linia principală, deconectată din 24 martie.

Zaporojie, care se află aproape de linia frontului în sudul Ucrainei, a trecut sub controlul Rusiei în primele zile ale invaziei.

Ucraina şi Rusia se acuză reciproc că pun în pericol producerea unei catastrofe nucleare prin atacuri în apropierea centralei.

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole