Home » Articole » Vicepreședintele american JD Vance merge în Ungaria pentru a-l susține pe Viktor Orban într-un moment dificil înaintea alegerilor de duminică

Vicepreședintele american JD Vance merge în Ungaria pentru a-l susține pe Viktor Orban într-un moment dificil înaintea alegerilor de duminică

Vicepreședintele american JD Vance merge în Ungaria pentru a-l susține pe Viktor Orban într-un moment dificil înaintea alegerilor de duminică
JD Vance și soția Usha / Sursa foto: captură video
Ascultă articolul

Vicepreședintele american JD Vance a plecat luni spre Ungaria pentru a-și exprima sprijinul pentru premierul ungar Viktor Orban înaintea scrutinului parlamentar programat pe 12 aprilie. Vicepreședintele SUA va fi însoțit de Usha Vance, soția acestuia, transmite MEDIAFAX. 

Vizita lui Vance – un conservator ca și Orban – vine în cel mai dificil moment politic al premierului ungar. Cu 5 zile înaintea alegerilor de duminică, majoritatea sondajelor dau pe primul lor partidul de opoziție Tisza condus de Peter Magyar, iar regimul Orban e zguduit zilnic de anchete de corupție sau legate de implicarea serviciilor secrete în spionarea opoziției.

- articolul continuă mai jos -

JD Vance se va întâlni cu Viktor Orban și vor purta discuții atât despre relațiile bilaterale, cât și despre Europa și Ucraina, potrivit France24.

„Vom discuta despre o serie de aspecte legate de relația dintre SUA și Ungaria. Evident, sunt sigur că Europa, Ucraina și toate celelalte chestiuni vor ocupa un loc destul de important”, a declarat Vance presei la plecarea de la baza aeriană Andrews, din apropierea Washingtonului, notează sursa citată.

Potrivit BBC, se așteaptă ca JD Vance să ia cuvântul alături de Orban la un miting electoral organizat într-un stadion de fotbal din Budapesta, marți după-amiază.

Deplasarea lui JD Vance în Ungaria reprezintă o manifestare de sprijin pentru Orban înaintea alegerilor foarte disputate, care vor avea loc duminică.

Scrutinul este unul cu miză mare, întrucât sondajele realizate de institute independente prevăd o victorie zdrobitoare pentru partidul Tisza, condus de adversarul principal al lui Orban, Peter Magyar.

Pe de altă parte, instituțiile pro-guvernamentale, la rândul lor, prevăd victoria coaliției Fidesz-KDNP a lui Orban.

JD Vance are la rândul său o imagine proastă în Europa. El a fost huiduit de un întreg stadion când a participat la deschiderea oficială a Jocurilor Olimpice de Iarnă din Italia.

Știri video

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole