Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Relaţia transatlantică „este pe cale să se destrame”, iar Europa vede „toate certitudinile sale puse sub semnul întrebării”, a avertizat miercuri vice-cancelarul german Lars Klingbeil, referindu-se la tensiunile geopolitice provocate de preşedintele american Donald Trump, relatează AFP, citată de Agerpres.
„Alianţa transatlantică suferă o mutaţie mult mai profundă decât am fi fost dispuşi să recunoaştem până în prezent”, a remarcat la institutul economic DIW din Berlin vice-cancelarul Lars Klingbeil, politician social democrat german, de asemenea ministru de finanţe.
El s-a exprimat astfel în termeni mai direcţi asupra relaţiilor cu SUA decât a făcut-o cancelarul de dreapta Friedrich Merz. Vice-cancelarul a amintit în discursul său mai întâi intervenţia militară americană în Venezuela, care a dus la capturarea preşedintelui Nicolas Maduro, intervenţie pe care Lars Klingbeil a descris-o drept o „încălcare” a dreptului internaţional care „ar trebui să ne alarmeze”.
Vice-cancelarul german a menţionat şi ameninţările preşedintelui american Donald Trump la adresa Mexicului, Columbiei şi Cubei, dar în special la adresa Groenlandei, insula arctică pe care liderul de la Casa Albă doreşte să o anexeze, deşi este un teritoriu autonom al Danemarcei, ţară membră a NATO.
În această perioadă de „bulversări istorice”, „toate certitudinile pe care ne puteam baza în Europa sunt puse sub semnul întrebării”, a mai observat vice-cancelarul german, care a participat săptămâna aceasta la o reuniune la Washington pe tema pământurilor rare şi materiilor prime critice, la finalul căreia a cerut o cooperare comercială mai strânsă în cadrul G7.
De la revenirea lui Donald Trump la Casa Albă în urmă cu un an, relaţiile dintre Washington şi Berlin, foarte apropiate în toată perioada postbelică, s-au deteriorat. Creşterea bruscă a taxelor vamale decisă de Trump slăbeşte economia Germaniei, care este puternic dependentă de exporturi.
Aceste taxe vamale „nu înseamnă însă că renunţăm la liberul schimb sau la pieţele deschise”, a subliniat Lars Klingbeil, care consideră că aproximativ două treimi din scăderea exporturilor Germaniei către SUA va putea fi compensată prin acordul de liber schimb deja încheiat de UE cu ţările blocului sud-american Mercosur, împreună cu alte astfel de acorduri cu India şi Indonezia.AGERPRES/