Home » Sportz » Veste de ultim moment: Simona Halep se retrage de la Auckland și Australian Open

Veste de ultim moment: Simona Halep se retrage de la Auckland și Australian Open

Veste de ultim moment: Simona Halep se retrage de la Auckland și Australian Open
Simona Halep / Sursă foto: captură video
Ascultă articolul

Simona Halep a anunțat, joi, 26 decembrie, că nu va mai putea participa la turneele de la Auckland și Australian Open, din cauza unor dureri resimțite la genunchi și la umăr.

De asemenea, Halep a precizat, pe contul său oficial de Instagram, că va lua o pauză pentru a se vindeca și intenționează ca următorul eveniment la care va participa să fie la Cluj, la turneul Transylvania Open, care va avea loc în perioada 3 – 9 februarie 2025.

- articolul continuă mai jos -

Fostul număr unu mondial a ținut să le mulțumească organizatorilor turneelor pentru wild card-urile primite și și-a prezentat scuzele pentru faptul că a refuzat să mai beneficieze de acestea.

Mesajul integral al Simonei:

Salut, tuturor! Vreau să vă urez sărbători fericite și să vă ofer un mic update. După ce am jucat la Abu Dhabi, din păcate, am simțit din nou dureri la genunchi și umăr.

După discuții îndelungate cu echipa mea, am convenit că este mai înțelept să amân începutul sezonului. Nu este ceea ce mi-am dorit, dar vreau să le mulțumesc organizatorilor turneelor din Auckland și Australia pentru wild card-uri și îmi pare rău că nu voi putea să le accept de această dată.

Voi lua o pauză și intenționez ca următorul meu eveniment să fie la Cluj, unde abia aștept să joc în fața fanilor români extraordinari.

Auckland Open va avea loc în perioada 30 decembrie 2024 – 5 ianuarie 2025 pentru femei și 6 – 11 ianuarie 2025 pentru bărbați. În ediția 2024, Coco Gauff a fost campioana la feminin, în timp ce la masculin titlu a fost cucerit de Alejandro Tabilo.

Australian Open, primul Mare Șlem al anului, se va derula între 12 și 26 ianurie 2025. Anul trecut, Jannik Sinner și Aryna Sabalenka au ieșit învingători.

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole