Home » Sportz » Ancelotti, după eliminarea surprinzătoare a Braziliei de la CM: „Nu cred că acesta este sfârșitul”

Ancelotti, după eliminarea surprinzătoare a Braziliei de la CM: „Nu cred că acesta este sfârșitul”

691
Carlo Ancelotti / Sursa foto: Ruben Albarran / Zuma Press / Profimedia
Ascultă articolul

Brazilia a părăsit Cupa Mondială de fotbal în optimi, după 1-2 cu Norvegia. După eliminarea surprinzătoare, Carlo Ancelotti a spus că „nu crede că acesta este sfârșitul, doar începutul unui nou ciclu”.

Selecao și-a dezamăgit fanii, iar visul câștigării celui de-al șaselea trofeu mondial s-a frânt în optimi.

Carlo Ancelotti a recunoscut că Brazilia nu a avut un traseu bun la Cupa Mondială, dar asigură că acesta este începutul unui nou ciclu.

- articolul continuă mai jos -

„Vom face faţă tristeţii provocate de eliminare, vom accepta această înfrângere şi o vom folosi ca sursă de motivaţie pentru noul ciclu, pentru a merge mai departe”, și-a început Carlo Ancelotti discursul.

„Este un rezultat foarte dezamăgitor. Avem un lot foarte bun, iar jucătorii au depus eforturi mari, chiar dacă am pierdut. Trebuie, de asemenea, să analizăm ce s-a întâmplat pentru a face lucrurile altfel.

Echipa naţională are un lot solid, cu calităţi deosebite, iar noi jucători pot veni.

Evident, toată lumea este profund întristată, la fel ca suporterii, ceea ce este de înţeles; trebuie să reacţionăm rapid.

Încerc să fiu un exemplu pentru toată lumea, am iubit întotdeauna fotbalul şi voi continua să-mi fac meseria.

Endrick a intrat pe teren pentru a ne oferi mult mai multă adâncime şi pentru a aduce calitate, iar apoi l-am introdus pe Neymar.

Am încercat să menţinem intensitatea jocului, să presăm sus, iar după aceea Norvegia şi Haaland au început să mărească diferenţa.

Nu cred că acesta este sfârșitul, doar începutul unui nou ciclu”, a concluzionat Carlo Ancelotti.

Aici poți vedea un rezumat al partidei dintre Brazilia și Norvegia.

CM 2026, dueluri din sferturile competiției

Franța – Maroc / 9 iulie

Portugalia / Spania vs SUA / Belgia / 10 iulie

Norvegia – Anglia / 11 iulie

Argentina / Egipt vs Elveția / Columbia / 11 iulie.

 

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole