Home » Articole » VIDEO | Imagini de la misiunea pompierilor români în Franța, țara cea mai afectată de incendiile de vegetație din sudul Europei

VIDEO | Imagini de la misiunea pompierilor români în Franța, țara cea mai afectată de incendiile de vegetație din sudul Europei

Sursa foto: captură video
Ascultă articolul

Modulul național specializat de stins incendii de pădure continuă misiunea de sprijinire a autorităților franceze, intervenind în proximitatea localității Montalba pentru gestionarea unui incendiu de vegetație și fond forestier. Pe parcursul nopții de sîmbătă spre duminică, pompierii români au asigurat monitorizarea permanentă a sectorului repartizat și au fost pregătiți să intervină pentru limitarea propagării flăcărilor către obiectivele aflate în zona de risc. Misiunea principală a vizat protejarea mai multor gospodării și a unui parc fotovoltaic, obiective care, în urma acțiunilor desfășurate, nu au fost afectate de incendiu, a precizat Depratmanetul pentru Situații de Urgență, într-o postare pe Facebook.

- articolul continuă mai jos -

Începând din duminică dimineață, dispozitivul de intervenție a fost completat cu mijloace aeriene de stingere, care acționează în sprijinul forțelor terestre pentru limitarea și lichidarea incendiului.

În sprijinul autorităților franceze acționează aproape 20 de pompieri români, cu trei autospeciale de stingere a incendiilor de pădure, cu o capacitate de 3.000 de litri fiecare, o autospecială de stingere de mare capacitate, de 10.000 de litri, o cisternă de 30.000 de litri, o autospecială de primă intervenție și comandă și o autospecială radio.

Pentru asigurarea continuității intervenției și menținerea capacității operaționale la un nivel ridicat, efectivele modulului românesc sunt rotite periodic, astfel încât personalul implicat în misiune să beneficieze de timpul necesar refacerii fizice.

Misiunea se desfășoară sub coordonarea autorităților franceze, în cadrul Mecanismului European de Protecție Civilă, pompierii români acționând alături de omologii lor pentru limitarea efectelor incendiilor de vegetație și protejarea comunităților aflate în pericol.

Context: Sezonul incendiilor de vegetație a început deja în sudul Europei, cu mii de hectare arse în ultimele zile în Franța, Spania, Portugalia și Grecia. Incendiile sunt favorizate de valurile tot mai intense de căldură, care sunt amplificate de schimbările climatice cauzate de activitatea umană. Anul trecut, în Europa, a ars o suprafață record de peste un milion de hectare de vegetație. În aceste zile, țara cea mai afectată este Franța, unde mii de persoane au fost evacuate, transmite Radio România Actualități.

Peste 10.000 de persoane au fost obligate să-și părăsească domiciliile și să fugă din calea focului, care a distrus deja aproape 2.000 de hectare de pădure în Pirineii Orientali, în sud-vestul Franței, la granița cu Spania.

Fumul gros degajat de foc face aerul irespirabil. O pană de curent afectează mai multe sate. Au fost anunțate și victime, un localnic și un pompier au fost grav răniți, iar starea lor este critică.

Alte câteva incendii sunt active în mai multe puncte din sudul mediteranean și în masivele din regiune, acoperite de păduri de pin, alți arbori și arbuști, rezistenți la secetă.

Întreaga vegetație din zonă este foarte uscată și, deci, ușor inflamabilă, iar vântul, care bate destul de tare, nu face decât să propage flăcările.

Peste 3.000 de pompieri, civili, militari și voluntari, susținuți din aer de avioane și elicoptere, au fost mobilizați să intervină, anunța aseară ministrul de interne, care a făcut apel la populație să aibă un comportament vigilent, întrucât în nouă din zece cazuri declanșarea focului este rezultatul neglijenței umane.

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole