Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Max Verstappen a pierdut pentru doar două puncte titlul mondial din 2025 din Formula 1, dar olandezul spune că înfrângerea la limită nu l-a afectat, el fiind conștient de faptul că nu a condus deloc în campionat și că McLaren a meritat să se impună.
Într-o conversație cu Viaplay, Verstappen a fost întrebat cum se simte faptul că a cedat lupta pentru locul 1 pentru doar două puncte.
Glumind pe seama întrebării primite, Max a spus că nu contează că au fost două puncte. Putea să fie un punct sau jumătate de punct: nu poți să fii pe jumătate însărcinată, a transmis râzând Verstappen.
„Ori ești însărcinată, ori nu ești. Nu poți fi pe jumătate însărcinată, nu-i așa?
Cred că putem fi fericiți că am reușit măcar să luptăm pentru campionat.
În primul rând, nu am condus niciodată clasamentul. Am primit și noi multe cadouri. Apoi, în final, ai câștigat cursa din Las Vegas, iar rivalul meu a fost descalificat acolo (n.r. Norris), altfel nici nu ai fi fost în cursă.
Desigur, și noi am beneficiat de asta. Și, în final, totul se reduce la două puncte. Dar nu contează dacă este vorba de un punct, jumătate de punct sau douăzeci de puncte”, transmite Max Vestappen.
Pilotul celor de la RedBull spune că se mândrește cu revenirea „nebunească” din a doua parte a sezonului 2025.
De asemenea, Max consideră că este mai mulțumit de cum a încheiat acest sezon decât de anul trecut. A câștigat titlul în 2024, dar a simțit cum McLaren a devenit o echipă mai puternică decât RedBull.
„De fapt, mă simt mult mai bine acum”, a spus Verstappen, recunoscând totuși că, desigur, ar fi preferat să câștige titlul și în acest an.