Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Portimao ini sirkuit yang unik, terutama dengan elevasinya yang naik-turun. Bener-bener sensasi rollercoaster.
— F1 Speed Indonesia (@f1speed_indo) December 16, 2025
Tikungan pertama bisa dilibas segitu kencengnya saat itu, terutama dengan W11.pic.twitter.com/1e4rcJcmLX
Oficialii Formulei 1 anunță revenirea în calendarul competițional, începând din 2027, a Marelui Premiu al Portugaliei de la Portimao. Contractul este unul pentru două sezoane (2027 și 2028).
Portimao a găzduit un Mare Premiu în 2020, în momentul în care mai multe curse au fost anulate din cauza pandemiei de Covid-19. Isprava s-a repetat și în 2021, iar de fiecare dată s-a impus Lewis Hamilton, pe atunci la Mercedes.
Conform RacingNews365, cursa din Portugalia ar urma să o înlocuiască pe cea din Olanda, de la Zandvoort. După șase sezoane, Marele Premiu al Olandei va fi eliminat din calendarul competițional după anul 2026.
„Acesta va fi un eveniment care, pe lângă faptul că va fi o sursă de prestigiu pentru țara noastră, va îmbunătăți imaginea Portugaliei în întreaga lume”, a precizat Jaime Costa, președintele și directorul general al Autódromo Internacional do Algarve.
„Sunt încântat să văd Portimao revenind în calendarul Formulei 1 și ca acest sport să continue să aprindă pasiunea incredibililor noștri fani portughezi.
Circuitul oferă emoții pe pistă de la primul viraj și până la linia de finish, iar energia sa îi ridică pe fani din scaune”, transmite șeful F1, Stefano Domenicali.
Algarve International Circuit a găzduit în total 27 de Mari Premii, începând din 1951. Cele mai multe victorii le au Alain Prost și Nigel Mansel, câte 3. Cele mai multe victorii la constructori le are Ferrari: 7.
Le circuit de Portimão devrait faire son retour au calendrier de Formule 1 lors des saisons 2027 et 2028. 👀 #F1 pic.twitter.com/YpaJjRgRNL
— Le Sprint (@LeSprintEdition) December 16, 2025