Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Șeful diplomaţiei americane Marco Rubio a declarat miercuri că Venezuela va avea nevoie de alegeri libere după capturarea preşedintelui Nicolas Maduro de către SUA la începutul lunii ianuarie, fără a preciza totuşi un calendar pentru desfăşurarea acestora, informează AFP, transmite Agerpres.
„În cele din urmă, pentru a putea trece la etapa următoare, aceea de a dezvolta cu adevărat Venezuela şi de a valorifica pe deplin bogăţiile acesteia în beneficiul locuitorilor săi, va fi necesară legitimitatea unor alegeri democratice – corecte şi democratice”, a declarat el la Summitul şefilor de guvern din Comunitatea Caraibelor (CARICOM) din arhipelagul Saint-Christophe-et-Niéves.
„Dar prioritatea noastră iniţială după capturarea lui Maduro era de a veghea ca să nu existe istabilitate, nici migraţie în masă, nici violenţe şi credem că am atins acest obiectiv”, a afirmat secretarul de stat american.
SUA au susţinut opoziţia democratică venezueleană, dar după înlăturarea de la putere a lui Nicolas Maduro în 3 ianuarie, Washingtonul colaborează cu preşedinta interimară Delcy Rodriguez, vicepreşedinte până atunci.
Preşedintele american Donald Trump s-a declarat satisfăcut de Rodriguez, în special de primirea favorabilă a companiilor petroliere americane şi a ameninţat-o cu represalii dacă nu se va plia exigenţelor sale.
Recunoscând reticenţele unor lideri caribeeni, Rubio a subliniat progresele realizate în Venezuela, în special eliberarea deţinuţilor politici.
„Vă voi spune asta şi voi spune fără să-mi cer scuze şi fără teamă: Venezuela o duce mai bine astăzi decât acum opt săptămâni”, a argumentat el, evocând progrese „considerabile”, chiar dacă „mai este mult drum de parcurs”.