
Vasile Dîncu: Nu avem emoții legate de ședința PNL. Ne gândim să facem un guvern pe 7 ani. Ideea că la un an și jumătate se poate schimba premierul a fost agreată în discuțiile informale / Noi am propus modificarea Constituției
Președintele Consiliului Național al PSD, Vasile Dîncu, a declarat, luni seara, la Digi24, că PSD și PNL au discutat să facă un guvern pe 7 ani, iar ideea că la un și jumătate se poate schimba premierul a fost agreată în discuțiile informale.
Susține G4Media. Click AICI pentru a redirecționa 3.5% din impozit - online, gratuit și simplu.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
Vasile Dîncu a precizat că PSD a propus modificarea Constituției și că probabil va trebui discutată și forma de republică – prezidențială sau parlamentară.
Cele mai relevante declarații ale lui Vasile Dîncu:
Am hotărât că începem negocierile. Nu ne grăbim la guvernare neapărat. noi vrem să facem parte din soluție, pentru un guvern pe termen lung. Nu avem emoții.
Liberalii au o problemă pe care trebuie să și-o rezolve singuri: o bună parioadă, în care să facă programe de dezvoltare, au făcut campanie negativă PSD și acum plătesc.
Cred că vor ajunge la un optim pentru că nu au foarte multe variante.
O soluție pe termen lung ar fi cu PSD.
De ce preferă PSD în loc de USR? Nu din prea multă iubire, ci pentru faptul că suntem cei care putem să oferim o majoritate solidă în Parlament.
Ludovic Orban spunea că e sinucidere politică. Toată lumea ne-a spus, și consilierii noștri, toată lumea spune nu intrați la guvernare.
Nu mi se pare bună strategia să îți anihilezi total adversarul. Nu cred că nici post-criză un partid va face 51% și atunci trebuie să menții fair-play politic. Deci nu îi anihilăm. Eu cred că îi ajutăm un pic. Nu ne mai gândim electoral în acest moment.
Nu ne angajăm la un proiect pe termen scurt: de 6 luni – 2 ani.
Era vorba de Florin Cîțu să nu mai fie premier, e o condiție logică. După ce am dat un premier jos, nu poți să îl accepți pe cel pe care tocmai l-ai dat jos. E o contradicție.
Am vorbit despre modificarea Constituției, dar ca principiu. Sunt 70% dintre români care spun că ar trebui modificată Constituția. De 6 luni avem un forum intern. Vă spun numai două lucruri pentru care trebuie să discutăm modificarea Constituției, și apoi forma de republică. Populația nu e de acord cu republica parlamentară. Care e raportul dintre libertate și egalitate în Constituție?
Modificarea Constituției nu a venit dinspre liberali. Noi am propus acest lucru.
E vorba de o frustrare generală pentru că avem o republică prezidențială, dar în Constituție sunt tot felul de chichițe, în care președintele trebuie uneori să forțeze. Și probabil că trebuie să discutăm și forma de republică, dar cu consultarea populației, nu peste noapte.
Voi susține modelul german: când cineva inițiază moțiune de cenzură trebuie să vină și cu program de guvernare și cu propunere de Guvern.
În principiu, ideea că la un și jumătate se poate schimba premierul a fost agreată în discuțiile informale.
Ne gândim să facem un guvern pe 7 ani. În acest moment e o utopie pentru România. Pe 7 ani înseamnă să ne înțelegem la niște priorități majore și apoi să vedem, cine câștigă alegerile poate să dea premierul. Nu înseamnă că un ministru rămâne 7 ani.
Nu înseamnă că nu mai rămâne loc de dezbatere.
Am discutam deocamdată despre o coaliție de guvernare. S-ar putea în prima etapă să avem un program pe 6 luni – 1 an și apoi să avem un program pe etapa a doua. Dar să fie un program pe termen lung.
Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
38 comentarii