Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Varianta Omicron a noului coroanvirus a devenit dominată în Portugalia, care a înregistrat în Ajunul Crăciunului un nou ”record” de cazuri de COVID-19 din ianuarie încoace, a anunţat Direcţia Generală a Sănătăţii (DGS), relatează AFP.
”Varianta omicron este deja dominantă în Portugalia”, iar numărul cazurilor era ”estimat la 61,5% la 22 decembrie”, anunţă într-un comunicat DGS, care precizează că mortalitatea şi spitalizările la terapie intensivă rămân ”stabile”.
Portugalia a înregistrat vineri, în Ajunul Crăciunului, 11 morţi şi 12.943 de cazuri în 24 de ore, un ”record” de la 29 ianuarie.
Ea a fost afectată la începutul anului de un val violent de contagiune, care i-a copleşit serviciile spitaliceşti.
În lupta împotriva acestei creşteri a contaminărilor, Portugalia a adoptat o serie de măsuri noi – inclusiv munca la distanţă obligatorie, prezentarea unui test pentru a asista la un spectacol sau la un eveniment sportiv şi închiderea barurilor şi discotecilor.
Guvernul a restabilit la începutul lui decembrie mai multe măsuri de control sanitar, cu scopul de a lărgi purtea măştii de protecţie, certificatul de vaccinare şi testele de depistare.
În vederea reducerii contactelor la adunări prevăzute de sărbătorile de la sfârşitul anului, Executivul socialist a anunţat la 25 noiembrie o prelunghire a vacanţei şcolare şi obligativitatea muncii la distanţă în prima săptămână a lui ianuarie.
Portugalia – una dintre ţările cu cele mai mari nveluri ale vaccinării din lume – le cere călătorilor care intră pe teritoriul portughez, în afara unui test negativ, inclusiv celor vaccinaţi împotriva COVID-19.
sursa: News.ro, Sursa foto: Pixabay
Ba, G4, de ce naiba vrei sa ne strici craciunul cu asemenea stiri panicarde?
Bă, John
*am vrut să vad, cum răspunzi
(la Bă)
Nu e panică. Este rezultatul firesc al injectării lor cu ceva experimental.
CE CREDEAU EI, CĂ SCAPĂ??? NU TATI, COBAII AU SOARTA PREDEFINITĂ.
DOZE FĂRĂ NUMĂRRRRR!!!
Fă, Dorel, Crăciun fericit!
lmao @Joanna
Aproape a trecut Crăciunul – dar Crăciun fericit!
DOZE PE PITĂ SĂ PAPE DE ACUM ÎNCOLO.
Domle amiral, ce se intampla???
Om la apă !
Aruncați un colac de salvare pentru amiralul portughez care ne dadea lecții de vaxx-inare ! 🤣
Corect
Cand puneti „record” intre ghilimele, ce sa intelegem? Ca e o chestie la misto? Ca raporteaza portughezii o duma?
Gheu cetiri vrea sa arate ca portughejii (sic) sunt „mici copii” la capitolul ‘noi infectari’, in comparatie cu germanika, ukika, frantzika etc.
-„Zeamã la bord”, strigã amiralul portughez!
La peste 10 000 de cazuri, Portugalia a avut 10 morti in ultimele 24 de ore. Romania a avut 598 de cazuri si 27 de morti. Franta a avut 104 000 de cazuri si 84 de morti. Mortii dau gravitatea situatiei, nu nr de cazuri. Restul sunt teorii sterile! Curand, prin ianuarie, avem sanse sa devenim din nou campioni mondiali la morti si sa nu mai facem fata cu inmormantarile. Se mai raresc votantii anumitor partide…
De.cese la mil de loc: Franța 17, România 15, Portugalia 11.
Bravo Portugalia. 🥂 Acum va incepe sa reduca Delta, Portugalia era pe val Delta. Cica cam la 2 saptamani s-ar injumatati Delta (e un studiu).
De ce ștergeți comentariile care deschid ochii?
Rușine G4