G4Media.ro

Valul de căldură se menţine în zonele joase din vestul, sudul şi,…

sursa foto: ANM

Valul de căldură se menţine în zonele joase din vestul, sudul şi, local, în estul ţării/ Cod portocaliu de vijelii puternice în Maramureş, Transilvania, Oltenia, nord-vestul Munteniei, Moldova, Crişana şi la munte, până sâmbătă seară

Meteorologii anunţă că valul de căldură şi disconfortul termic se menţin, sâmbătă şi duminică, în zonele joase din vestul, sudul şi, local, în estul ţării. Totodată, în majoritatea regiunilor vor fi ploi şi descărcări electrice, fiind emis un Cod galben. Până sâmbătă seară, în Maramureş, Transilvania, Oltenia, nord-vestul Munteniei, Moldova, Crişana şi la munte va fi Cod portocaliu de vijelii puternice, relatează news.ro

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a actualizat atenţionarea Cod galben vizând val de căldură şi disconfort termic ridicat, pentru sâmbătă şi duminică.

„În intervalul menţionat, valul de căldură se va menţine în zonele joase din vestul, sudul şi local în estul ţării, unde disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. În general temperaturile maxime vor fi cuprinse între 33 şi 36 de grade, iar cele minime între 17 şi 20 de grade”, a transmis ANM.

Totodată, a fost emis un Cod galben privind instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabil de sâmbătă, de la ora 12.00, până duminică, la ora 6.00.

„În intervalul menţionat, în majoritatea regiunilor, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii şi izolat grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi local 25…35 l/mp”, a arătat ANM.

Fenomene specifice instabilităţii atmosferice se vor semnala şi în după-amiaza şi seara zilei de duminică.

Sâmbătă, între orele 12.00 şi 22.00, va fi Cod portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată, vijelii puternice, ploi abundente, în judeţele Satu Mare, Maramureş, Sălaj, Bihor, Cluj, Bistriţa-Năsăud, Suceava, Neamţ, Bacău, Harghita, Mureş, Alba, Hunedoara, Sibiu, Braşov, Covasna, Argeş, Vâlcea, Gorj, Mehedinţi, Dolj, Olt şi în unele zone ale judeţelor Arad, Timiş, Caraş-Severin, Dâmboviţa, Prahova, Buzău, Vrancea.

„În zonele de munte, în Maramureş, Transilvania, Oltenia, nord-vestul Munteniei şi local în Moldova, iar spre seară şi în Crişana vor fi vijelii puternice, cu rafale de peste 70…80 km/h, averse torenţiale, frecvente descărcări electrice şi grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă vor depăşi local 35…40 şi izolat 50…60 l/mp”, au atenţionat meteorologii.

În Bucureşti, de sâmbătă de la ora 12.00 până duminică, la ora 9.00, valul de căldura va persista, disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate, mai ales spre seară şi noaptea, când va creşte probabilitatea pentru fenomene specifice instabilităţii atmosferice (intensificări ale vântului, posibil vijelie, averse şi descărcări electrice). Temperatura maximă va fi de 34…35 de grade, iar cea minimă se va situa în jurul valorii de 20 de grade.

Duminică, până la ora 21.00, valul de căldura se va menţine în zona Capitalei, disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80 de unităţi. Cerul va fi variabil cu probabilitate ridicată pentru fenomene asociate instabilităţii atmosferice. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 34…35 de grade, relatează news.ro

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...