G4Media.ro

Val de donatori la Centrul de Transfuzie Sanguină Ploieşti, după creșterea valorii…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

Val de donatori la Centrul de Transfuzie Sanguină Ploieşti, după creșterea valorii tichetelor / Numărul donatorilor a fost restricționat

Centrul de Transfuzie Sanguină Ploieşti s-a confruntat, la începutul acestui an, cu un număr mare de persoane care s-au prezentat pentru donare, conducerea centrului fiind nevoită să limiteze donările pentru a face un management corect al stocurilor. Directorul centrului, Georgeta Hanganu, a declarat, joi, pentru Agerpres, că donarea a devenit „interesantă” pentru mai multă lume pe fondul creşterii valorii bonurilor pe care donatorii le primesc.

„Noi, împreună cu donatorii, lucrăm doar pentru pacienţi. Principiul de bază este a da sângele potrivit pacientului potrivit la momentul potrivit. Deci noi recoltăm sânge de la donatorii care corespund cererilor pe care le avem din spitale. Creşterea valorii bonurilor a făcut ca donarea să devină interesantă pentru mai multă lume. (…) Nu este pentru prima dată când ne vedem nevoiţi să limităm donarea. De fiecare dată când am avut stoc excedent pe un component sau o grupă de sânge am făcut acest lucru. Ideea este ca alimentarea stocurilor să fie ritmică. (…) Obligaţia noastră ca profesionişti este să facem managementul corect al stocurilor şi componentelor. (…) Facem management corect al stocurilor, pentru că nu există dreptul donatorilor de a dona, ci dreptul pacientului de a primi sânge potrivit la momentul potrivit şi produs cât mai proaspăt”, a explicat Georgeta Hanganu.

În aceste condiţii, s-a decis limitarea donatorilor.

„Datorită a fluxului mare de donatori suntem nevoiţi să restricţionăm numărul de donatori admişi zilnic! Vă anunţăm pe această cale că începând cu ziua de mâine vom primi la donare doar donatori care au mai donat în ultimii cinci ani! Mulţumim pentru înţelegere!”, este anunţul publicat, miercuri seară, pe pagina de Facebook a Centrului de Transfuzie Sanguină Ploieşti.

În continuare sunt preluaţi fără restricţii cei care au donat mai demult sau nu în ultimii 5 ani şi care au grupa AB, dar şi cei cu grupele cu RH negativ.

Totodată, directorul centrului precizează că este „omeneşte” şi „de bun simţ” să fie făcută o astfel de prioritizare în favoarea celor care sunt donatori în mod frecvent, chiar şi atunci când valoarea bonului primit a fost una mult mai mică.

De la începutul anului au fost preluate pentru recoltare 654 de persoane, faţă de 561 în aceeaşi perioadă a anului trecut.

În context, directorul Centrului de Transfuzie Sanguină Ploieşti face apel la donatori ca, înainte de a se prezenta pentru donare, să ia legătura cu centrul şi să se informeze, punctând că cel care trebuie servit este pacientul.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...