G4Media.ro

Vaccinul anti-Covid la care lucrează Sanofi și GSK va costa mai puțin…

Sursa foto: Ulrike Leone from Pixabay

Vaccinul anti-Covid la care lucrează Sanofi și GSK va costa mai puțin de zece euro

Costul viitorul vaccin împotriva Covid-19 care este dezvoltat de laboratoarele Sanofi și GSK nu este încă stabilit, dar o doză va costa „mai puțin de zece euro”, a declarat Olivier Bogillot, președintele Sanofi Franța, sâmbătă, la France Inter, informează AFP.

„Suntem în curs de măsurare a ansamblului costurilor de producție care vor fi ale noastre în lunile care vin”, a declarat președintele laboratorului. „Va fi mai puțin de zece euro” doza, a estimat el, salutând „împărțirea riscurilor cu statele”, ceea ce va permite prețurile „cele mai mici posibile”.

În legătură cu prețul în jur de 2,50 euro pentru o doză anunțat de concurenta anglo-suedeză AstraZeneca, Olivier Bogillot a explicat diferența prin faptul că Sanofi utilizează toate resursele în interior, proprii cercetători și fabrici pentru a dezvolta și produce vaccinul, în timp ce AstraZeneca „a subcontractat mult producția”.

„Francezii și europeanii vor avea vaccinul Sanofi în același moment cu pacienții americani”, a asigurat el. Statele Unite vor avea în jur de 100 de milioane de doze, europenii – 300 de milioane și Marea Britanie – 60 de milioane.

Sursa foto: Pixabay

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

16 comentarii

  1. Dupa ce termina cu COViD-ul sa faca unul si pt. prostie …

    • Se vede ca ai nevoie de el …

    • Ce usurare la cati bani au furat PSD.istii isi pot vaccina anticipat nepotii si stranepotii si tot le mai ramane pana in 2100,ce noroc cu vaccinul asta chiar nu mi.ar fi trecut niciodata prin.minte cum.sa elimini prostimea comunista in.catva ani cu forme legale,batev.ar norocul prin tot lokul

  2. Saracii de ei, fac atatea eforturi pentru omenire si vaccinul va fi ATAT DE IEFTIN.
    Un simplu calcul ne arata ca o mana de oameni va obtine zeci de miliarde de euro din acest vaccin, tinand cont de cererea uriasa care va fi creata artificial.
    Cum vor fi utilizati acesti bani, vom afla ulterior.

    • Si tu la fel.

    • Cât de ridicoli au devenit cu aceasta falsa pandemie care deja incepe sa provoace o mare recesiune economică devastata care v.a provoca o net superioara mizerie planetara iar despre realele probleme sanitare mondiale nici macar o pilulica nevinovată ,😎

    • Un virus gripal RNA de tipul Coronavirus sars2 nu dezvolta anticorpi și muta de mai multe ori intr.o stagiune ,despre care vaccin vorbiți ,începeți să citiți niste tratate ale unor premii Nobel în virusologie despre virușii gripali după aceia veniți să vorbim despre vaccinuri antigripale .

    • @Akebono stii ca si din masinile vandute in lume tot o mana de oameni castiga foarte mult? Stii ca in pandemia asta multi au pierdut: turism, horeca, industria, si unii au castigat? Ce chestie… Tare plictisitoare viata ai daca incerci sa o faci picanta gandindu-te la conspiratii mondiale… pacat, e asa frumoasa lumea 😉

    • @ Mihail
      Vecinule de la est, te rog, mai multa decenta… De ce incerci sa sapi groapa altuia? Si pe la voi e pandemie… Chiar si ai vostri au anuntat un vaccin…

      Iar daca spui ca pandemia e falsa, de ce te mai preocupa eficienta vaccinului?

  3. Nu va mai prostiti , nu vom mai avea nici o epidemie de gripa suprapusa peste covid 19 . Covidul ramane singurul dusman, in rest el a eliminat multi dintre fostii nostri dusmani gripali .Doar am zis de mult, fie Franta fie Germania, vor fi primii care scot pe piata vaccinul dar si el va fi imbunatatit pe masura dezvoltarii activitatii virusului .In fapt ,chiar daca nu ne convine, virusul asta face un mare bine omenirii (dincolo de persioanele decedate )si protejeaza deja mari grupuri de oameni impotriva altor invadatori nevazuti .

  4. Un virus gripal RNA de tipul Coronavirus sars2 nu dezvolta anticorpi și muta de mai multe ori intr.o stagiune ,despre care vaccin vorbiți ,începeți să citiți niste tratate ale unor premii Nobel în virusologie despre virușii gripali după aceia veniți să vorbim despre vaccinuri antigripale .

    • @mihail
      – „Un virus gripal RNA de tipul Coronavirus sars2 nu dezvolta anticorpi și muta de mai multe ori intr.o stagiune ” :))))))))))))))))))))))))))))) mai copil analfabet, nu am pretentia sa faci deosebire intre virusurile gripale si coronavirusi, dar macar RNA ai idee ce e?
      apoi, virusul nu are cum sa dezvolte anticorpi, asa tampenie nu am mai auzit in viata mea 😀
      pare ca ai dat translate intr-un tool foarte prost la o fraza de undeva 😀 si hai sa vedem ce „tratate ale unor premii Nobel în virusologie” ai citit tu!
      – „după aceia veniți să vorbim despre vaccinuri antigripale” pai, nu vorbeste nimeni de vaccin antigripal aici. aici se vorbeste de vaccin anti – covid-19 🙂

  5. @geo ,vaccinul traditional cu cepuri dezactivate nu dezvolta imunitate la virusuriRNA gripale si la coronavirus e un nonsens iar asa zisul vaccin care foloseste anticorp monoclonal modificand o secventa genetica din ADN uman pentru a svilupa o asa zisa bariera, altereaza ADN .UL pentru vesnicie ,nu glumiti cu sanateatea voastra si a copiilor, pentru un pericol care provoaca mortalitate doar persoanelor deja pe patul de moarte.

  6. Ce usurare la cati bani au furat PSD.istii isi pot vaccina anticipat nepotii si stranepotii si tot le mai ramane pana in 2100,ce noroc cu vaccinul asta chiar nu mi.ar fi trecut niciodata prin.minte cum.sa elimini prostimea comunista in.catva ani cu forme legale,batev.ar norocul prin tot lokul

  7. Ce usurare la cati bani au furat PSD.istii isi pot vaccina anticipat nepotii si stranepotii si tot le mai ramane pana in 2100,ce noroc cu vaccinul asta chiar nu mi.ar fi trecut niciodata prin.minte cum.sa elimini prostimea comunista in.catva ani cu forme legale,bate.v.ar norocul prin tot lokul

  8. Ce usurare la cati bani au furat pzd.istii isi pot vaccina anticipat nepotii si stranepotii si tot le mai ramane pana in 2100,ce noroc cu vaccinul asta chiar nu mi.ar fi trecut niciodata prin.minte cum.sa elimini prostimea comunista in.catva ani cu forme legale