Va fi China următoarea provocare a NATO? Alianţa priveşte spre ascensiunea Beijingului, în timp ce se cufundă în lupte interne

În timp ce președintele Donald Trump era ocupat să se certe cu aliaţii la reuniunea liderilor NATO de la Londra, la începutul acestei luni, alianța a făcut, pe nesimţite, un pas istoric. Pentru prima dată, NATO a recunoscut China, în declarația sa de final de reuniune, descriind puterea în ascensiune drept o „provocare”, și recunoscând nevoia unei abordări unificate a acesteia.

(articol preluat din Newsweek, via Rador)

Declarația vagă nu a atras la fel de multă atenție ca tărăboiul președintelui, dar reprezintă un pas simbolic semnificativ spre ceea ce ar putea fi o schimbare însemnată în viziunea alianței din perioada Războiului Rece. Deși stăvilirea Rusiei încă domină discuțiile și deciziile strategice ale NATO, sfera de acţiune a blocului s-a extins în cei 70 de ani de existență.

Cele 29 de state membre ale sale colaborează pentru a combate terorismul global, susțin operațiunile de securitate în desfășurare în țări precum Afganistanul și Irakul, iau în considerare răspunsuri la situațiile de urgență climatică și pivotează pentru a face față unor noi amenințări statale. S-a discutat mult dacă NATO mai este adecvată scopului său. Președintele Donald Trump a calificat alianța ca fiind „învechită” și a pus sub semnul întrebării principiul fondator al apărării colective, în timp ce președintele francez Emmanuel Macron a declarat că prioritățile interne divergente au lăsat NATO într-o stare de „moarte cerebrală”.

Ascensiunea Chinei

Multe dintre discuțiile de la evenimentele NATO din această lună de la Londra au condus la o rațiune clară de a fi, o cauză în jurul căreia alianța s-ar putea regrupa și naviga într-o lume din ce în ce mai multipolară. China planează la orizont din ce în ce mai mare pentru liderii occidentali. Beijingul se dezlănțuie de unul singur, folosindu-și influenţa economică pentru a legitima și răspândi modelul său politic autoritar.

Inițiativa Belt and Road – însoțită de așa-numita „diplomație a datoriilor” – a dus la înființarea de firme chinezeşti din întreaga lume, asigurând poziții în locații strategice cheie și deţinerea unor infrastructuri vitale. În Europa, China a ajuns deja. Companiile susținute de Beijing au finanțat extinderea portului Pireus din Grecia, în apropierea capitalei Atena, și înaintează cu un plan pentru un terminal de gaze naturale lichefiate în Cipru. Beijingul investește, de asemenea, în conexiunile rutiere și feroviare din Balcani, inclusiv în Macedonia de Nord, Serbia, Muntenegru și Bosnia-Herțegovina.

Ivo Daalder – fost reprezentant permanent al SUA la NATO – a explicat pentru Newsweek: „Problema nu este dacă NATO ar trebui să meargă în Asia de Est – problema este că acum China este în Europa”.

Rusia reprezintă încă o provocare – oricine sugerează altceva trebuie să privească doar la invazia Moscovei în Georgia și în Ucraina, la uciderea disidenților la Londra sau la interferenţa Kremlinului în alegerile din 2016 din SUA și din Europa. Julianne Smith, fost consilier în domeniul securității naționale al vicepreședintelui Joe Biden, a declarat pentru Newsweek că este prematur să vorbim despre o NATO post-Rusia.

„Aceasta nu este o alianță care caută mai multe lucruri de făcut”, a explicat ea. „Încă trebuie să se concentreze pe misiunea sa principală de descurajare sporită în Europa centrală și de est”.

Însă în pofida tuturor ameninţărilor şi eforturilor de destabilizare a rivalilor săi, Rusia nu este Uniunea Sovietică. Deși o putere semnificativă, nu este în măsură să conteste hegemonia Statelor Unite pe scena globală. China este o chestiune diferită. Rusia este o forță în scădere – deşi încă puternică din punct de vedere militar – susținută de o economie bazată pe resurse minerale, de aproximativ aceeași dimensiune cu cea a Coreei de Sud. Însă China este o superputere în așteptare, în ascensiune și străduindu-se să împlinească promisiunea așa-numitului „secol chinezesc”.

Capitalismul și internetul nu au împins China în brațele așa-numitei ordini internaționale liberale. Mai degrabă, Partidul Comunist de la Beijing a adoptat practici economice care l-au îmbogăţit şi progrese tehnologice care au făcut guvernarea sa autoritară mai de temut. Cea mai populată națiune din lume este protejată de al doilea cel mai mare buget militar de pe planetă, unul care a crescut constant în ultimele decenii. Dar puterea comercială și expertiza tehnologică a Chinei, mai degrabă decât puterea sa militară, sunt cele care provoacă neliniște în NATO.

„Pentru prima dată, am abordat ascensiunea Chinei, atât provocările, cât și oportunitățile pe care le prezintă și implicațiile pentru securitatea noastră”, a declarat secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, reporterilor, după ce liderii alianței s-au întâlnit la Londra.

Mai mulți foști diplomați au spus pentru Newsweek că declarația de la Londra este doar un punct de plecare pentru strategia NATO privind China, alianța fiind încă împărțită în privinţa modului, locului şi momentului în care să răspundă influenței în creștere a Beijingului. Angajamentul Chinei în Europa „ridică inevitabil întrebări pentru alianță”, a spus Daalder. El a menționat că provocarea chineză este foarte diferită de cea rusă.

Beijingul își extinde controlul asupra infrastructurilor vitale și a rețelelor de comunicații din toată Europa, cu permisiunea guvernelor dornice de avantajul financiar pe care Beijingul îl poate oferi, în special în țările mai mici și mai sărace. NATO este, fără îndoială, în întârziere la petrecere. Trei dintre cei patru foști diplomați intervievați pentru acest articol au declarat că NATO a acţionat în modul lent specific în a face față provocării Chinei, a cărei complexitate face dificilă acordarea unei abordări unificate.

Abia în ultimii ani națiunile europene au început să vadă China ca fiind mai mult decât o entitate economică, a sugerat Daadler. Unele națiuni, în special din Europa centrală și de est, văd în continuare China „ca pe o sursă de finanțare, nu ca pe un factor geopolitic important semnificativ”, a explicat el. Este posibil ca NATO să fi recunoscut provocarea, dar rămâne departe de un răspuns unificat. „Există diferențe tot mai mari pe care alianța va trebui să le înfrunte” cu privire la China, a spus Daalder. SUA ar putea adopta o linie mai dură, dar țările de la marginea estică și sudică a Europei – inclusiv puteri occidentale majore precum Spania și Italia – încă văd Beijingul în principal ca partener economic profitabil.

Atitudinea mai dură a Americii

Influența chineză a forțat o dezbatere a NATO cu privire la dezvoltarea rețelelor 5G, de exemplu. SUA au văzut controlul chinez al unei astfel de infrastructuri vitale ca pe o amenințare inacceptabilă pentru securitate și au încercat – cu un succes mixt – să-și forţeze aliații europeni să se opună acestui demers, scoţând la iveală mai multă dezbinare.

Amenințările americane de a suspenda schimbul de informații cu aliații care permit Chinei să-și stabilească rețelele 5G nu au fost „prea utile”, a declarat Fabrice Pothier, fost director al NATO de planificare a politicilor. Cu toate acestea, el a spus că efortul a forțat NATO să ia problema în serios – chiar dacă de atunci SUA și-au atenuat abordarea. Pothier a sugerat, de asemenea, că recenta recunoaștere de către NATO a provocării chineze ar putea fi, de fapt, un efort de a pacifica America lui Trump, care promovează o linie mai dură faţă de Beijing decât mulți dintre aliații săi. El a descris memoriul ca fiind „o proţie de carne roșie” pentru Casa Albă, în timp ce NATO încearcă să mențină unitatea.

Ponderea cheltuielile militare estimate ale țărilor NATO în PIB, în 2019, în USD:

SUA: 730,149 miliarde – 3,42% din PIB

Regatul Unit: 60,761 miliarde – 2,14%

Germania: 54,751 miliarde – 1,38%

Franţa: 50,729 miliarde – 1,84%

Italia: 24,482 miliarde – 1,22%

Canada: 22,485 miliarde – 1,31%

Turcia: 13,919 miliarde – 1,89%

Spania: 13,156 miliarde – 0,92%

Olanda: 12,478 miliarde – 1,36%

Polonia: 11,902 miliarde – 2%

Norvegia: 7,708 miliarde – 1,80%

România: 5,050 miliarde – 2,04%

Grecia: 4,940 miliarde – 2,28%

Belgia: 4,921 miliarde – 0,93%

Danemarca: 4,651 miliarde – 1,32%

Portugalia: 3,613 miliarde – 1,52%

Cehia: 2,967 miliarde – 1,19%

Bulgaria: 2,179 miliarde – 3,25%

Ungaria: 2,080 miliarde – 1,21%

Slovacia: 1,905 miliarde – 1,74%

Lituania: 1,107 miliarde – 2,03%

Croaţia: 1,032 miliarde – 1,68%

Letonia: 724 milioane – 2,01%

Estonia: 670 milioane – 2,14%

Slovenia: 581 milioane – 1,04%

Luxemburg: 395 milioane – 0,56%

Albania: 198 milioane – 1,26%

Muntenegru: 92 milioane – 1,66%

Trump a supravegheat atitudinea mai aspră a Americii față de China, dar provocarea reprezentată de Beijing a existat înaintea președinției sale și ar putea crește mai proeminent după ce el va părăsi funcția. Parlamentarii americani și partenerii lor din NATO vor fi nevoiți să facă față unei Chine energizate, indiferent de cât de dezastruoasă sau de ineficientă consideră ei strategia lui Trump privind Beijingul.

Transformarea tehnologică a Chinei este o piesă deosebit de puternică a puzzle-ului. Tehnologia de comunicații a Beijingului prezintă deja o provocare, dar Daalder a sugerat ca activitatea sa în domeniul inteligenței artificiale, al calculatoarelor cuantice și al roboticii toate vor avea „implicații uriașe” pentru apărarea NATO. „Chinezii sunt jucători într-un mod în care nu au fost niciodată, acum cinci, 10, 15, 20 de ani”, a explicat el. Alianța nu este unită în privinţa Chinei, a spus Smith, „motiv pentru care este important ca NATO să înceapă să vorbească despre provocare. Portugalia și Grecia privesc China mult mai favorabil decât Germania și Franța. Trebuie să depăşim această diviziune şi să ajutăm țările să înțeleagă ce face China”.

Indiferent de felul în care aliații percep China, investițiile provin de la o influență politică. Americanii au devenit acut de conștienți de acest lucru, în timpul dezbaterii privind libera exprimare a corporațiilor asupra protestelor din Hong Kong, care au încolţit NBA și alte câteva companii din SUA. În cele din urmă, investițiile chineze și controlul ulterior asupra infrastructurii fizice și de comunicare îngreunează pentru NATO efortul de a-și menține scutul defensiv unificat.

Smith a avertizat că investițiile chineze ar putea „slăbi unitatea și determinarea Europei în fața unei crize” și ar putea eroda valorile democratice liberale care formează piatra de temelie a NATO. Alianța „trebuie să înceapă cel puțin o conversație despre China”, a adăugat ea. Și la nivel practic, Daalder a întrebat: „Cum duci un război în Mediterana, atunci când porturile pe care poate doreşti să le vizitezi nu sunt doar construite, ci deţinute de chinezi?”

Fostul ambasador al SUA în China, Max Baucus, a explicat pentru Newsweek că, la fel ca Rusia, China „va exploata vulnerabilitățile”, ceea ce face vital pentru națiunile NATO să fie unite. O NATO unificată crește probabilitatea de a se uni „comercial, în raport cu China”, a adăugat Baucus. Orice sugestie că NATO va începe să acorde o atenție mai mare Chinei nu va fi binevenită la Beijing, a adăugat Baucus, menționând preferința fostului premier Deng Xiaoping de a „diviza și a rămâne în umbră” pe scena mondială. Până când președintele Xi Jinping a ajuns la putere, Partidul Comunist s-a mulțumit să rămână relativ tăcut pe scena mondială. Dar chiar și acum, „Chinei îi place să rămână mai mult în umbră în tot ceea ce face”, a spus Baucus. „Președintele Xi nu trimite tweet-uri”.

O abordare diferită?

Liderii NATO nu au făcut niciun secret din nevoia alianței de a evolua. Rusia, terorismul, schimbările climatice, Arctica și China vor face parte din strategia viitoare a blocului, în timp ce NATO îşi modifică orientarea pentru a înfrunta provocările moderne, unele pe care fondatorii săi nu și le-ar fi putut imagina niciodată. Dar NATO și China nu trebuie să devină adversare.

Stoltenberg a declarat reporterilor de la Londra că „ascensiunea Chinei oferă oportunități economice mari”, în timp ce Macron a spus că obiectivul alianței nu este de a desemna națiuni precum China ca fiind inamice. Pothier a spus că alianța nu trebuie să „trateze China ca pe o amenințare”. Atât Daalder, cât și Baucus au spus că se tem că Occidentul şi China se vor „decupla” tehnologic, economic și politic, producând un nou Război Rece. Acest lucru, a declarat pentru Newsweek senatorul de Maryland pentru Newsweek, ar fi „o mare greșeală”. Van Hollen a fost implicat în eforturile de a stabili o supraveghere mai mare a companiilor chineze care operează în Statele Unite și de a fortifica restricțiile asupra Huawei. „Trebuie să recunoaștem că strategia economică și de securitate globală a Chinei se confruntă în multe locuri cu interesele NATO și cu valorile occidentale de libertate, democrație și piețe libere”, a adăugat Van Hollen. „Cred că este foarte important ca NATO să înceapă cu adevărat această discuție”.

În timp ce Europa ar putea fi preocuparea inițială, NATO ar putea să se apropie mai mult de democrațiile asiatice dornice să vadă China restricționată la nivel regional, inclusiv Japonia, Coreea de Sud, India și Australia. Pothier a spus că un „pas înainte consistent” ar fi să se angajeze mai mult cu astfel de națiuni, depășind întâlnirile bilaterale anuale „superficiale” la care participă în prezent oficiali NATO.

„Trebuie să vorbim și să ne implicăm mai sistematic cu cei care au fost cu adevărat în prim plan”, a explicat Pothier. China nu este Uniunea Sovietică – provocarea este mult mai nuanțată. „Suntem mult mai integrați din punct de vedere militar, trăim într-o lume mult mai globalizată și interdependentă”, a notat Daalder. „Provocarea lor nu este în primul rând din punct de vedere militar, deși este și asta”. „Drept urmare, trebuie să concurăm și să ne ocupăm de ea într-un mod foarte diferit”, a adăugat el.

Națiunile NATO vor trebui să ia în considerare dacă vor aborda provocarea chineză cu o strategie comună sau într-o manieră mai fragmentată, a spus Daalder. „Puteți lua declarația ca un singur indiciu că, cel puțin retoric, răspunsul este: „Să încercăm să o scoatem la capăt împreună|. Din perspectiva americană, „nu putem aborda pe cont propriu multe dintre provocările asociate cu ascensiunea Chinei”, a spus Smith. „Aceasta nu este doar o problemă bilaterală. Avem nevoie de prieteni și de aliați pentru a contracara ceea ce face China”.

Autor: David Brennan / Traducerea: Cristina Zaharia