Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Uniunea Salvaţi România va depune, joi, o sesizare prin care îi solicită Avocatului Poporului să conteste la Curtea Constituţională ordonanţa de urgenţă privind Codul administrativ, anunţă senatorul USR Florina Presadă, anunță Agerpres.ro.
„Joi dimineaţă voi merge la Avocatul Poporului pentru a depune sesizarea prin care îi solicităm să atace ordonanţa de urgenţă care va baroniza România. Pe scurt, motivele identificate pentru care Renate Weber, noul Avocat al Poporului, îşi poate exercita atribuţia de a sesiza Curtea Constituţională a României cu o excepţie de neconstituţionalitate sunt atât extrinseci, cât şi intrinseci. Am redat destule motive pentru care Avocatul Poporului să apere cetăţenii şi nu baronii locali”, afirmă Florina Presadă, într-un comunicat transmis AGERPRES.
USR va reclama lipsa caracterului de urgenţă al actului normativ. Partidul condus de Dan Barna își susține demersul și prin inexistenţa codificării şi lipsa de claritate şi predictibilitate a normei:
„Prevederile normative criticate, prin care se acordă pensii speciale în beneficiul persoanelor fizice care au exercitat funcţiile de primar, viceprimar, preşedinte de consiliu judeţean şi vicepreşedinte de consiliu judeţean, începând cu anul 1992, contravin art. 16 alin. (1) din Constituţie care consacră principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii”, susţine USR, citat de Agerpres.ro.
sursa foto: Facebook
Articolul continuă mai jos
Ha, ha, ha, ha, ce glumeti sunt usr-istii astia. Eu au impresia ca daia a fost numita fosila asta ca AP, sa conteste OUG-urile stapanilor săi? Ha, ha, ha….Bagati-va ma mintile in cap.
Oamenii stiu foarte bine ca nu va face absolut nimic nesimtita asta, dar ei sunt obligati sa incerce.
Muie PSD.
Orice lege va da parlamentul PNL-USR, va fi imediat contestata la CCR de catre Weber si va fi neconstitutionala.
Orice lege.
CCR si AP trebuie desfiintate urgent, sunt cuiburi de serpi.
Șterge comentariul asta că râde lumea de tine. 🙂
Trantori pe bani multi!
Aserviti partidelor care i-au numit.
Viitorul Parlament trebuie sa desființeze aceste instituții toxice pentru democrație din Ro.
Hai ca o sa conteste. Ii ia 2-3 ani pana isi goleste falcile alea
Hai ca o sa le conteste.
O sa ii ia 2-3 ani pana goleste falcile alea.
Renate Weber Avocatul Popoului! „Sariti, ne invadează strainii, vor sa ne cumpere tara. Toti patriotii sa nu o lase pe străina asta sa ne distrugă cultura, țuica și mămăliga. Weber e nume de strain, dar Renate ce fel de nume e oare, ma intreb?”.
„Sa vina A3 sa ne zice și noua ce sa facem, ca ne fura străinii”.
Renate Weber asta este pe scurt: http://m.ziare.com/tariceanu/renate-weber-pe-tariceanu-nu-l-va-urma-nimeni-1285115. Ca sa ne înțelegem la ce nivel de ipocrizie se afla aceasta „duamna”.
O adevarata doamna care lupta cu abuzurile pe care si le face
Imbuibata Renate W. – carierista politruca, anti-europeana, anti-nato, o mare deziluzie si o mancatoare de rht la latrine NU VA FACE DECAT CEEA CE A FACUT PANA ACUM – va fi complice cu hotii si penalii din CIUMA ROSIE. Un adevarat gunoi juridic, un ciordache cu rochie daca nu mai rau.
Îi va fi imposibil. Nu că ea nu ar vrea, dar abia e numită în funcție și nu știe nici măcar unde îi e biroul, unde-și pune cănuța de cafea, dacă are frigider sau nu, dacă are loc de parcare sau nu, chestii d-astea importante.
Cum instalarea îi va lua 1 – 2 ani, abia atunci discutăm despre probleme d-astea, de serviciu.
Și când te gândești că Avocatul Poporului este o instituție, nu doar madam weber, ca persoană.