G4Media.ro

USR București a făcut o nouă consultare internă pentru desemnarea candidatului la…

USR București a făcut o nouă consultare internă pentru desemnarea candidatului la primăria Capitalei, deși conducerea partidului a amânat procesul până după prezidențiale. Nicușor Dan a primit 638 de voturi, peste 86% din cele exprimate

Organizația USR București a organizat o nouă consultare internă pentru desemnarea candidatului pentru primăria Capitalei, au declarat surse din partid pentru G4Media.ro. Decizia organizației a venit în ciuda faptului că Biroul Național al USR a hotărât în 2 octombrie să amâne până după alegerile prezidențiale desemnarea candidaților în alegerile interne în care participă și non-membri de partid.

La consultarea internă din acest week-end au votat online doar 741 din cei peste 1900 de membri ai USR București, ceea ce înseamnă o prezență de circa 38%, iar Nicușor Dan a primit 638 de voturi, potrivit surselor . La referendumul intern din 25 septembrie, participarea la vot în USR București fusese de 56%, iar 780 de membri votaseră pentru ca Nicușor Dan să se poată inscrie în cursa internă pentru desemnarea candidatului la primăria Capitalei.

UPDATE: Comunicat de presă al USR București:

Democrația internă și promovarea competenței sunt două dintre valorile de bază ale USR. În spiritul acestor valori, USR București a derulat o consultare internă în perioada 8-11 octombrie pentru pentru a afla direct de la membrii USR care este soluția pe care o preferă la Capitală.

Peste 86% dintre membrii care și-au exprimat o opțiune vor ca partidul să-l susțină pe Nicușor Dan, în calitate de independent, pentru Primăria Bucureștiului.

Rezultatele consultării au fost următoarele: 86,1% dintre membri îl susțin pe Nicușor Dan, 3,78% pe Dragoș Dragoteanu și 10,12% pe Mihnea Bărbulescu. La consultare și-au exprimat opiniile 741 de membri dintr-un total de 1917.

În cadrul Conferinței Municipiului București ce va avea loc astăzi, 13 octombrie, vor fi prezentate rezultatele consultării și, pornind de aici, va fi discutată strategia politică a filialei în perspectiva alegerilor locale de anul viitor.

Reamintim că în septembrie, liderii USR București le-au cerut membrilor organizației să se pronunțe prin vot dacă acceptă înscrierea fondatorului partidului, Nicușor Dan, în cursa pentru obținerea nominalizării în USR pentru candidatura la Primăria Capitalei la alegerile locale din 2020, dat fiind că acesta nu mai e membru USR. El vrea susținerea USR la locale, dar nu vrea să se înscrie în partid. De altfel, Nicușor Dan nu a susținut USR nici la alegerile europarlamentare, nici la prezidențiale.

Foto: Facebook / Nicușor Dan

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

25 comentarii

  1. Nicusor e adevăratul șef moral al USR. Păcat ca a fost șicanat de alde Bârna si alții sa ii fure partidul. Acum nici la primărie nu vor sa il susțină. Facerea de bine Niciusoare e…

  2. L-am votat cu mari sperante in 2016 pe Nicusor Dan. Dar PNL-ul l-a faultat facand blat cu PSD. Intre timp dl. Nicusor s-a dat cu sistemul . S-a invatat la borcanul cu dulceata. Pozeaza in mare activist. La recentul scandal cu constructia din parcul Floreasca, prin breasla avocatilor, umbla vorba ca a cerut nu unul sau doua apartamente , ci etaje intregi.Acum imi provoaca sila. Poate ar fi mai bine ca USR-ul sa mearga cu Voiculescu.

  3. Nicușor Dan va avea și votul meu, indiferent pe ce liste candidează.
    Spre deosebire de multi, el a făcut ceva pt București, in timp ce alții au calcat pe cadavre pt a se băga în seama.

  4. Nu credeam ca ND are tupeul sa ceara sprijinul USR ului dupa ce n-a sustinut partidul la EP si prezidentiale. In schimb, el bucurestean, sustine candidatura lui Cosette la Iasi. Un tip sucit, cu reactii bizare.

    • Cei ce suferă de sinceritate cronică nu se pot ascunde după plop nici măcar atunci când există riscul de a fi catalogați ca fiind suciți și având reacții bizare…

    • Scuza-ma Scara, nu inteleg ce legatura este intre tupeu si sinceritate. Sa fie tupeul un atribut al sinceritatii? Trebuie sa ai mare tupeu, ca sa nu utilizez cuvinte si mai grele, sa ceri sprijin unora, in timp ce tu-i tratezi cu contrariul.

    • Nota Bene pentru @scara !
      @sincer este postac cu Barna N Ochi, nu merita Efortul !

    • Mai Sincer, dar nu te-ai intrebat si tu daca Nicusor n-o fi stiind mai multe dact tine, de cat mine si de cat multi altii dintre noi, ce-i prin USR?!!!!!!!!!!!

    • „decat”

    • @un domn,
      Dacă e sincer eu zic că merită efortul…
      @Sincer,
      Oare cum să-ți explic să te fac să înțelegi…?! Am găsit: vezi tu, aici nu e vorba de tupeu ci de un drept patern universal. Mă iau chiar pe mine drept exemplu: chit că sunt major de veacuri și vaccinat, tot la Tartorul Bătrân mă gândesc în momente de cumpănă, pentru simplul motiv că el m-a făcut…
      @un domn, @Sincer: Apropo: ati ascultat de curând „Tata” al lui Dan Iliescu?

    • Multumesc Scara, nu te obosi cu mine, inteleg foarte bine. Si eu ma gandesc la ai mei cand am nevoi, in acelasi timp si ei pot conta pe mine pt ca sunt alaturi de ei in orice circumstante. Oricat de bun este ND, eu nu-i apreciez gestul.

  5. @nea Pandele,
    Duamna Gabi are de gând să pupe moaștele anul ăsta sau vrea să-l țină în continuare în tensiune pe Multpreafericitul Dany până la vârsta la care n-o să poată să mai ridice nici măcar cădelnița?

  6. Hahahahaha

    Muriti de ciuda ca O sa candideze N Dan, nu V voiculescu:)))) oare ce il recomanda pe vv pt postul de primar in afara de plus? Ce competente are?

    Numai la furat va sta gandul cu plus. Toate nulitatile securiste sunt in partidul asta.

    Hai USR!

    • Sa candideze cel mai bun. Eu doresc prezentari de proiecte, dezbateri publice, primaries. Vreau sa vad dezbatere de idei cu public, vreau sa vad ca cel mai bun castiga.

      Hai USR PLUS.

  7. Ia zi mucusor, ce blocuri mai daramam sa construim blocuri pedeliste in locul lor?! Bine a facut sefu Barni ca te-a zburat!

  8. Felicitatri dlui Dan . Se poate conta pe cinstea si priceperea lui . Nu este bun sa potriveasca miciuni in discurs . dar poate ca asta este „sarmul”acestuia.

  9. Chiar dacă onor conducerea USR, acaparata de Cioloș Preacinstitul prin Barna & Co, nu-l va susține, organizația București îl va. Așa că independent sau nu, tot aia e. El, cu binecunoscuta-i naivitate politică vrea doar să evite să pună partidul în situația neplăcută în care se va afla dacă cioloșistii îi dau înainte cu planul lor de a-l sabota, pe el și opoziția în ansamblu , la alegerile din București.
    Că la ora asta doar în Cioloș îi mai e speranța Firei.

  10. Felul in care a tratat disputa pe care tot el a provocat-o la referendumul pentru familia traditionala , mi-a aratat ca e un capsoman (si nu o persoana dedicata, determinata ) incapabil sa conduca ci un personaj care are multe alte calitati (gen initiator, organizanitor, rigurozitate ….) mai putin conducator, fara inteligenta sociala….Nu a ezitat sa paraseasca corabia cand votul propriilor colegi i-a invalidat optiunea !! Asa ceva se trateaza (daca se trateaza) la psiholog daca vrei sa concurezi pentru functii publice de dimensiunea asta ! Daca USR il valideaza pe ND, eu o sa-l votez doar daca chiar nu am nici o alta optiune pe cand V.Voiculescu este pentru mine o certitudine.

  11. Singura sansa pentru Nicusor Dan sa castige primaria capitalei este o candidatura independenta. La vot , v-a beneficia atat de sprijinul useristilor corecti cat si de o mare parte din sustinatorii PNL, sau fara o optiune politica clara.
    Asa cum e facut acum protocolul de alianta cu partiduletul lui Ciolos , respectiv o aberanta „paritate” in cadrul careia ultimul cuvant il are comandantul , respectiv Ciolos , N.DAN nu are nici-o sansa sa fie desemnat ( nici daca la alegerile interne ar participa 99 % din membrii si 98 % l-ar dori pe el. In fata comandantului asta n-are nici-i importanta).