
USR Braşov anunță că nu îi mai face campanie Elenei Lasconi: Putem să votăm şi să facem campanie pentru cine vrem, e vorba de voluntariat
USR nu îi mai face campanie electorală Elenei Lasconi în judeţul Braşov, preşedintele filialei judeţene a partidului, Irineu Darău, anunţând joi, într-o conferinţă de presă, că va ieşi personal, împreună cu un „grup de oameni”, să împartă flyere cu candidatul independent Nicuşor Dan, transmite Agerpres.
Susține G4Media. Click AICI pentru a redirecționa 3.5% din impozit - online, gratuit și simplu.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
Potrivit lui Darău, membrii care o mai susţin pe Elena Lasconi sunt „o minoritate”.
„În judeţul Braşov sunt câţiva membri care au ales să facă o campanie pentru Elena Lasconi, dar, dincolo de asta, suntem foarte mulţi oameni care ne organizăm, care credem că Nicuşor Dan ar trebui să fie preşedintele României şi (…) comunicăm cu alte forţe, care îl susţin pe Nicuşor Dan şi ne organizăm pe localităţi, pe străzi. (…) Ar trebui să ştiţi că, chiar azi, distribuim flyere în zona Făgăraşului şi încercăm să convingem oamenii că Nicuşor Dan este varianta cea mai bună pentru Preşedinţie”, a precizat Darău, pentru AGERPRES.
El le-a transmis membrilor USR că au dreptul să îşi exercite dreptul la opinie în ce priveşte alegerea preşedintelui României.
„Există o ordonanţă de urgenţă care nu a trecut de Parlament şi care nu a fost verificată de CCR şi, da, se aplică şi mai există nişte decizii ale BEC, un organism politic, şi spunem că şi partidul are voie să ia decizii şi să le exprime. Şi un senator are dreptul, dar şi orice membru USR are deplină libertate să voteze pe cine vrea, dar şi să facă campanie pentru cine vrea, atâta vreme cât respectă regulile legate de bani. (…) Vorbim de voluntariat, fie că suntem pe stradă sau o facem pe Facebook, o facem voluntar. Apărăm acest drept în instanţă până la capăt şi aşteptăm primele sentinţe de la Curtea de Apel. Dacă este cazul de recurs, există ÎCCJ şi eu întrevăd o ridicare a unei excepţii de neconstituţionalitate la CCR pe mai multe litere pe această OUG dată de un guvern politic, care şi-a organizat, singur, alegerile. Voi merge până la capăt. Sunt şi preşedinte de filială USR, şi senator şi voi notifica nişte organisme internaţionale (…) şi le voi spune ce nu se întâmplă în regulă în România”, a susţinut liderul USR Braşov.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
16 comentarii