Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Guvernul a transmis un mesaj de respectuoase felicitări Sanctităţii Sale, Leon al XIV-lea, noul Papă al Bisericii Catolice, reafirmând angajamentul faţă de dialogul interconfesional şi faţă de susţinerea continuităţii valorilor creştine şi a stabilităţii credinţei, transmite Agerpres.
„Guvernul României îl felicită respectuos pe Sanctitatea Sa, Papa Leon al XIV-lea. Reafirmăm angajamentul nostru faţă de dialogul interconfesional şi faţă de susţinerea continuităţii valorilor creştine şi a stabilităţii credinţei”, se arată în mesajul postat pe pagina de X a Guvernului.
Cardinalul american Robert Francis Prevost a fost ales, joi, Papă al Bisericii Catolice. Noul suveran pontif şi-a ales numele pontifical de Leon al XIV-lea, informează agenţiile internaţionale de presă.
Robert Prevost devine primul Papă american din istorie, scrie AFP.