G4Media.ro

USR, apel către Nicolae Ciucă: Daţi OUG pentru prorogarea pensiilor aleşilor locali…

USR, apel către Nicolae Ciucă: Daţi OUG pentru prorogarea pensiilor aleşilor locali / În 18 zile, România va avea o nouă categorie de pensionari speciali, este inacceptabil!

Ionuţ Moşteanu, purtătorul de cuvânt al USR, i-a cerut, luni, premierului Nicolae Ciucă, să dea de urgenţă Ordonanţă de Urgenţă pentru a împiedica intrarea în vigoare a pensiilor speciale ale aleşilor locali, care, potrivit Codului Administrativ, ar urma să intre în plată de la 1 ianuarie 2022. ”Este inacceptabil să avem o nouă categorie de pensii speciale, trebuie tăiate cele vechi şi nu create altele noi”, a spus Moşteanu, relatează News.ro.

Ionuţ Moşteanu a afirmat că ”zeci de mii de oameni care au ţinut, mulţi dintre ei, administraţiile şi comunităţile în subdezvoltare, vin acum să ceară pensii speciale”, a afirmat purtătorul de cuvânt al USR, care a precizat că impactul bugetar al acestor pensii este de aproximativ 600 de milioane de lei.

”Dincolo de inechitate, dincolo de morală, este important, domnul Ciucă, să vorbiţi în coaliţie, ştiu că vă este greu, însă avem pretenţia de la dumneavoastră, şi noi şi românii, să nu fiţi la mâna unor primari, ci să fiţi un om demn”, a declarat Moşteanu.

Acesta a arătat că USR a încercat să elimine aceste pensii speciale ale aleşilor locali prin Parlament şi a depus un proiect de lege în acest sens, care este blocat la Senat.

”Nici acum nu ar fi târziu, dacă parlamentarii PNL şi PSD l-ar pune pe ordinea de zi, am putea dezbate şi vota săptămâna aceasta şi apoi promulgat săptămâna viitoare”, a afirmat el. ”Vedem că actuala coaliţie îşi protejează foştii primari şi foştii preşedinţi de CJ. Este inacceptabil să avem o nouă categorie de pensii speciale, trebuie tăiate cele vechi şi nu create altele noi. Domnule Ciucă, daţi OUG cât mai repede, mai sunt 18 zile”, a arătat Moşteanu.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

24 comentarii

  1. Începe sa-mi fie dor de Dăncilà. Cu ciolacu faceau o figura buna presedinte + piem

    • Ce se intampla cu comentariile la articolul asta g4media? 6 comentarii fara injuraturi nu apar la adauga un comentatiu dar apar comentarii cu cuvinte obscene si injuraturi pe la alte articole.
      Poi de ce mai g4media mai ?
      Te-a „cumparat” si pe tine ma fg i a or secu or noua consiliera a lui iohannis , aia de care a tocmai a venit de la ue ? Asa vrea ea sa nai spele fatada lui iohannis . Nu reuseste . In felul asta atrage si mai multa anti p atie fa t a de iiohan.
      Esti pier duta si tu g4media ai pierdut la capitolul onestitate daca cenzurezi sau postezi si du p a 5 minute stergi comentariile la artico lele dictate de psd? Pnl? Secu? Aur?
      ai dezamagit g4media

    • De ce la alte articole a par sute de comments si la articolul asta stopezi co m entariile la 16, 17 ?
      Zeci de comentatori scriu texte fara injuraturi si cuvinte obscene g4media , unde sunt ?
      Ce se intampla cu comentariile la articolul asta g4media? 6 comentarii fara injuraturi nu apar la adauga un comentatiu dar apar comentarii cu cuvinte obscene si injuraturi pe la alte articole.
      Poi de ce mai g4media mai ?
      Te-a „cumparat” si pe tine ma fg i a or secu or noua consiliera a lui iohannis , aia de care a tocmai a venit de la ue ? Asa vrea ea sa nai spele fatada lui iohannis . Nu reuseste . In felul asta atrage si mai multa anti p atie fa t a de iiohan.
      Esti pier duta si tu g4media ai pierdut la capitolul onestitate daca cenzurezi sau postezi si du p a 5 minute stergi comentariile la artico lele dictate de psd? Pnl? Secu? Aur?
      ai dezamagit g4media

    • De ce nu lasi comentariile la articolul asta g4media. Unde dispar .
      Sunt zeci de comentarii scrise pt articolul asta care nu contin injuraturi . Sunt opinii exprimate fara i injuraturi.
      Unde sunt ?
      De ce la alte articole a par sute de comments si la articolul asta stopezi co m entariile la 16, 17 ?
      Unde sunt articole care spun ca iohannis
      a mintit romanii
      i-a inse l at luandu-le voturi le cu minciuna ca
      ‘nu psd’ si acum
      face totul impotriva romanilor si ue de parca
      vrea sa scoata tara din ue si nato .
      In plus dragu nost iihanis se si afiseaza cu toti inscrisii prin fel de fel de fosare dubioase si cu tinichele dupa ei
      de ne face de miru’ lumii .
      Poi daca ioahanis nu stie ca in tara asta sunt si oameni onesti atunci ‘s-o dat cu firma-n cap, ca asa e vorba adica e de parte de romani .
      6 comentarii fara injuraturi nu apar la
      adauga un comentatiu dar apar comentarii cu cuvinte obscene si injuraturi pe la alte articole.
      Poi de ce mai g4media mai ?
      Te-a „cumparat” si pe tine pnl or psd or aur or secu or noua consiliera a lui iohannis , aia de care a tocmai a venit de la ue ? Asa vrea ea sa nai spele fatada lui iohannis . Nu reuseste, in felul asta atrage si mai multa anti p atie fa t a de iiohan.
      ai dezamagit g4media ca si iohannis

    • Ce fel de forum e asta gfor media?
      Comentul de la 15 si 57 minute nu este comentul meu!
      De ce ai pus comentul de la „Unul” in locul comentului meu, gfor media?
      Domnule sau doamna „Unul” esti angajat la
      gfor media de ai reusit sa schimbi comentul meu cu al tau asa rapid ?
      Rusi.ne gfor media daca faci d-astea ca sa desc.urajezi texte.le inco.mode pentru iohane!
      Cine te tra.ge de sf.ori gfor media? Ioahne? Aur? Psd?
      In plina pandemie, tu, ioahne,
      plus echipa rusinii + psd + anexa aur + anexa udmr
      ati votat pensiile speciale extinse, cand trebuia sa votati abrogarea lor!
      Tara pierde fondurile ue din cauza ta, ioahne!
      De ce faci totul impotriva ue, ioahne!
      Cine te tr.age de sfo.ri incat conduci tara asta in afara ue, ioahne?
      Tu provoci toate nen.oro.cirile (c.rize polit.ice si so.ciale, numiri de persoane cont.roversate in posturi cheie, batjocura de romani),
      intentionat, ioahne!
      Esti o ru.sine nat.ionala, ioahne!
      Ce tupeusa ai sa minti in halul asta romanii, ioahne!
      Si inca iti razi de romanii care te-au votat, ioahne!
      O ca.tastrofa natio.nala esti, ioahne!
      Ai pr.odus un h.aos in tara,
      in plina pandemie,
      )ai adus la putere psd+ anexa aur mintind romani,
      )defilezi cu toti p.en.alii rea.b.ilitati si nereab.ilitati-
      neacsu, popescu,
      )avo.cati cu e.polet.i de interlo.p-vioccol,
      )plag.iatori-roman,
      )fosti ministrii controversa.ti care au scos oamenii in starda pentru ordonant.e rusinoa.se in justitie-grindeanu,
      )ai imblanzit legea evazionistilor,
      )demiti oameni profesionisti-Kovesi, Stelian si numesti pra paditi-hosu,bode,
      )min cinosi-pr edoiu,b ode,ci uca,
      )alungi partidul care vrea tra nsparenta in gestio narea ban ului public si
      refor me in jus titie si
      desf intarea SIIJ si
      )aduci psd+anexa aur , partidul cel mai renu mit in fu rt de b an pu blic,
      )lasi senatori si deputati sa inst ige la violen te si
      sa raspan deasca noul virus pe strazile tarii-sosoac.a,simio.n,tirz.iu cei de la Nou.a Dreapt.a si Aur si part.idul lui Ch.i.tic care vrea sa scoa ta tara din UE si NATO,
      )lasi pe ke lemen sa faca
      po litica ant.i-romaneas.ca si
      separ,atis.m inspira.t din cel ruses.c si
      sa dez bine cetatenii acestei tari, ioahne?
      Asa ceva nu a mai avut tara asta, ioahne!
      Pl e.aca, ioahne, ca ne-ai facut de rus.ine cu toti pan.tofii tai de go.lf!
      Gata !
      Restituie voturile romanilor si pleaca, ioahne!
      15 21, 15 53 , 15 57 , 15 59, 16 08 , 16 13 ,16 15 , 17 50 ,
      17 51

    • Ce fel de forum e asta gfor media?
      Comentul de la 15 si 57 minute nu este comentul meu!
      De ce ai pus comentul de la „Unul” in locul comentului meu, gfor media?
      Domnule sau doamna „Unul” esti angajat la
      gfor media de ai reusit sa schimbi comentul meu cu al tau asa rapid ?
      Rusi.ne gfor media daca faci d-astea ca sa desc.urajezi texte.le inco.mode pentru iohane!
      Cine te tra.ge de sf.ori gfor media? Ioahne? Aur? Psd?

      Asa ceva nu a mai avut tara asta, ioahne!
      Pl e.aca, ioahne, ca ne-ai facut de rus.ine cu toti pan.tofii tai de go.lf!
      Ce cauta pre.doiu la justitie, din nou, ioahne?
      Ce dosare mai ai de „rezolvat”, ioahne?
      Cu pre.doiu si ho.su ai facut pr.af si pulb.ere dosarul 1o august, ioahne!
      De ce vrei numiti politic la justitie, ioahne?
      Da-ti dem.isia si rezolva-ti dosarele din justitie,
      fara imunitate,
      ioahne,!
      Tu nu meriti imu.nitate, ioahne,
      om fara on.oare!
      Ce târgul ru.sinos ai facut, ioahne?
      Bani pnrr, legi blande pentru h.oti si ev.azioni,sti
      contra
      sus.tinerea lor poli.tica, ioahne?
      Ai ajuns sa fii sustinut de pra.paditi si pe.n.ali si plag.iatori si h.oti,
      ioahne?
      Esti aidoma cu ilies.cu si dra.gnea, ioahne!
      Cu keleMen,
      ai pus de-o schimbare in Constitutie
      ca sa scoti veriGa popor din lantul pUterii,
      totul pentru confortul tau personal,
      ioahne!
      Ce-i dai la schimb lui kelemen, ioahne?
      A.utonomi,a T.inutulu,i S,ecuies.c, ioahne?
      Tot cu kelemen-tanczos-citu de mana,
      bagi p.u,m.n,ul in gura li.b,e,rtatii de exprima.re cu
      proiectul lui Citu de modificarea
      legii 504/2002 a audiovizualului si
      Ordonanta de Guvern 39/2005 privind cinematografia
      care va permite CNA sa impuna cenzura in tot mediul online, ioahne!
      Totul pentru conFortul tau personal, ioahne!
      Tu nu esti ioahne pe care l-am voTat in 2014!
      Tara asta trebuia sa fie departe de cand romanii ti-au dat votul, ioahne!
      Tara asta are mii de oameni onesti,
      profesionisti,
      fata dos.are pe.nale, ioahne!
      Daca nu-ti plac oameni onesti, profesionisti, fara proble.me in inst.ante,
      ple.aca ioahne !
      Gata !
      Restituie voturile romanilor si pleaca, ioahne!
      15 21, 15 53 , 15 57 , 15 59, 16 08 , 16 13 ,16 15 , 17 50 ,
      17 51 , 17 55

  2. O sa renunte pensionarul special Ciuca la pensiile speciale cand o zbura porcu’!

    • Ciuca a declarat public ca este sustinatorul pensiilor speciale pentru armata, la fel si Bode pentru interne, deci mai avem doar magistratii pe langa cei enumerati.

      Acum o sa vina unii sa zica ca la armata nu e pensie speciala etc. In realitate ORICE pensie bazata pe NECONTRIBUTIVITATE este pensie speciala

  3. Păi au ajuns sus să fure. Ăsta-i scopul. Românii nu se supără! Si ei fură acolo unde lucrează si îi înțeleg pe cei ce odată ajunși sus fură mult!
    De ce crede USR ca PSD are 40% si ei 10%? Pentru că românii sunt toți hoți si votează cu hoții!

    • Stati linistit ca nu cred nici latrinistii asa zisele sondaje… ei doar practica tusee rectale cu ajutorul limbii, au o perseverenta demna de orice „campioni”.

  4. Eu in locul vostru m-as duce cu pâra la Brucsel, cum fac colegii voștri de rețea din Ungaria.
    Acolo să cereți sancțiuni financiare împotriva României, art. 7 și alte pedepse pentru suveraniștii ăștia reacționari, care doar au întinat adevăratele valori europene

  5. Ciuca un alt escroc ca și catu, ciolacu, iohanis, gorghiu, turcan, boc, flutur, rares bogdan, dancu, grindeanu. Ar trebui o noua revoluție sa scăpăm de borfasii ăștia.

  6. De asta platim impozite si ramanem cu jumatate din salariu ?

    Sa fie dati pentru pensii speciale ? Adica pensii pentru care nu s-au platit contributii

    In loc sa fie banii astia alocati pentru imbunatatiri in spitale si scoli.

    Vai de tara asta si de hotii care au vandut-o bucata cu bucata pentru o pensie mincinoasa

    • Sper sa plec cat mai repede din tara asta iar specialii sa-si plateasca singuri specialitatile.

    • Ce fel de forum e asta gfor media?
      Comentul de la 15 si 57 minute nu este comentul meu!
      De ce ai pus cimentul de la „Unul” in locul comentului meu, gfor media?
      De ce faci asta gfor media?
      Asta este rusinos!

    • Ce fel de forum e asta gfor media?
      Comentul de la 15 si 57 minute nu este comentul meu!
      De ce ai pus comentul de la „Unul” in locul comentului meu, gfor media?
      De ce faci asta gfor media?
      Asta este rusinos gfor medis!
      Domnule sau doamna „Unul” esti angajat la
      gfor media de ai reusit sa schimbi comentul meu cu al tau asa rapid ?
      Rusi.ne gfor media daca faci mag.arii d-astea ca sa desc.urajezi texte.le inco.mode pentru iohane!
      Cine te tra.ge de sf.ori gfor media? Ioahne? Aur? Psd?
      16 13 , 16 15 , 16 16 , 16 18 , 16 26

    • Unde sunt comentariile despre pnl care a votat pensii speciale extinse in plina criza sociala cot l a cot cu psd si anexele lor aur sa udmr desi au promis ro m anilor si ue sa abroge ?
      De ce la alte articole a par sute de comments si la articolul asta stopezi co m entariile la 16, 17 ?
      Zeci de comentatori scriu texte fara injuraturi si cuvinte obscene g4media , unde sunt ?
      Ce se intampla cu comentariile la articolul asta g4media? 6 comentarii fara injuraturi nu apar la adauga un comentatiu dar apar comentarii cu cuvinte obscene si injuraturi pe la alte articole.
      Poi de ce mai g4media mai ?
      Te-a „cumparat” si pe tine ma fg i a or secu or noua consiliera a lui iohannis , aia de care a tocmai a venit de la ue ? Asa vrea ea sa nai spele fatada lui iohannis . Nu reuseste . In felul asta atrage si mai multa anti p atie fa t a de iiohan.
      Esti pier duta si tu g4media ai pierdut la capitolul onestitate daca cenzurezi sau postezi si du p a 5 minute stergi comentariile la artico lele dictate de psd? Pnl? Secu? Aur?
      ai dezamagit g4media

  7. o alta mare categorie de hoti vrea sa fie privilegiata si sa aiba liniste cand ies din campul infractional.
    prostimea in continuare pana dupa 65 ani si pe contributie.

    • Trebuie o nouă revoluție ca sa scăpăm de aceste lichele și o lege la sânge pentru verificarea averilor acestora care au jecmanit acest popor care a muncit cinstit și hoții i-au adus la sapă.

  8. În România să fii cinstit e o rusine. Cine fura are și vila și mașini de lux și amante și foarte mulți bani.Unii fura cu acte în regulă, prin legi speciale cu dedicație pentru salarii fabuloase. Care au speriat UE, câte 2-3 pensii speciale care au speriat mapamondul. Cine sa-i întrebe de sănătate dacă justiția e pe primul loc la salarii în UE și au câte 2-3 pensii speciale( parca au muncit 5 veți pentru pensii pe care nu le merita asta se cheamă genocid financiar și trebuie pedepsit.

  9. Si care e problema daca au si primarii pensii speciale? Pai voi stiti cat costa intretinerea la o viloaie? Cat costa o masina de lux? O vacanta in Costa Rica? Acum noi suntem la putere, ciocul mic! Si asa pensionarii huzuresc pe banii statului, cu cate 1000 de lei pe luna!

  10. Iar au început cu subiecte de campanie, au fost 2 ani la guvernare si nu au făcut nimic, proiectul blocat la senat? Nu cumva șefa senatului a fost palia aia de Anca dragu? Partid de analfabeți funcționali

    • @Roexit: măi băiete ești pa.liu? Când a fost USR doi ani la guvernare? Ai pierdut noțiunea timpului? Sau n-ai avut-o niciodată? Cu cât vă plătește USL-ul măi pa.pa.ga.li.lor de repetați ca o placă stricată același refren i.di.ot? PSDNL-ul v-a băgat în tărtăcuța aia goală a voastră, numai niște enormități pe care le repetați la infinit, doar, doar veți convinge pe cineva că aceste minciuni sfruntate este purul adevăr. O fi pentru voi, în mintea voastră încețoșată de băutură sau de pr.o.st.ie., dar oamenii normali la cap pot să discearnă și singuri care este adevărul.