Home » Articole » Ursula von der Leyen se aşteaptă la o „cooperare foarte bună” cu noul preşedinte al Poloniei, Karol Nawrocki

Ursula von der Leyen se aşteaptă la o „cooperare foarte bună” cu noul preşedinte al Poloniei, Karol Nawrocki

Ursula von der Leyen se aşteaptă la o „cooperare foarte bună” cu noul preşedinte al Poloniei, Karol Nawrocki
Sursa foto: European Council
Ascultă articolul

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că se aşteaptă la continuarea „cooperării foarte bune” dintre UE şi Polonia sub preşedinţia lui Karol Nawrocki, relatează The Guardian, transmite News.ro.

Într-o postare pe X,  preşedinta Comisiei Europene a declarat: „Sunt încrezătoare că UE va continua cooperarea foarte bună cu Polonia. Împreună suntem mai puternici în comunitatea noastră a păcii, democraţiei şi valorilor. Aşadar, să lucrăm pentru a asigura securitatea şi prosperitatea căminului nostru comun”.

- articolul continuă mai jos -

Comisia electorală din Polonia a anunţat luni dimineaţa că Nawrocki a câştigat cu 50,89 % din voturi, învingându-l pe Rafal Trzaskowski, primarul liberal al Varşoviei şi aliat al guvernului polonez condus de Donald Tusk.

Spre deosebire de alţi eurosceptici din Europa Centrală, cum ar fi prim-ministrul slovac Robert Fico sau Viktor Orban din Ungaria, Nawrocki susţine acordarea de ajutor militar pentru Ucraina. Dar, el a declarat că, dacă va fi ales, se va opune aderării Ucrainei la alianţele occidentale, o poziţie prin care a încearcat să profite de scăderea sprijinului pentru ucraineni în rândul polonezilor, care au găzduit mai mult de un milion de refugiaţi. Susţinătorii săi din partidul Lege şi Justiţie (PiS) au susţinut însă  până la sfârşitul anului 2023 accelerarea aderării Kievului la UE şi NATO.

Şi preşedintele Republicii Cehe i-a transmis felicitări lui Karol Nawrocki. Într-o postare pe reţelele sociale, Petr Pavel a declarat: „Îl felicit pe Karol Nawrocki pentru alegerea sa în funcţia de preşedinte al Poloniei. Cred că sub conducerea sa, Polonia va continua să-şi dezvolte orientarea democratică şi prooccidentală, iar ţările noastre vor continua cooperarea reciproc avantajoasă”.

Victoria lui Karol Nawrocki este o „nouă victorie pentru patrioţii (europeni)”, a declarat ministrul ungar de externe, Peter Szijjarto, pe pagina sa de Facebook. Prim-ministrul ungar Viktor Orbán, de asemenea un aliat al lui Donald Trump, l-a susţinut pe Nawrocki joi, la conferinţa CPAC, cea mai mare adunare conservatoare din SUA, care a fost organizată la Budapesta. Secretarul american pentru securitate internă, Kristi Noem, l-a susţinut şi ea pe Nawrocki la aceeaşi conferinţă.

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole