Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Încă nu vine primăvara, dacă este să ne luăm după comportamentul urșilor de la Grădina Zoologică din Târgu Mureș, anunță Agenția de presă Rador, care citează Radio Târgu Mureș.
Grădina Zoologică din Târgu Mureș a sărbătorit azi Ziua Ursului printr-un eveniment special dedicat copiilor și familiilor.
Unul dintre momentele așteptate este hrănirea publică a urșilor.
În padoc au fost amplasate patru cutii cu hrană, iar vizitatorii au putut observa comportamentul animalelor, conform tradiției.
Cinci urși au fost atrași astăzi de mirosul fructelor lăsate de îngrijitori.
„Aceste predicții sunt o tradiție populară ce se bazează pe observații de secole, dar nu poate fi luată științific. Astăzi a fost și soare, urșii noștri au ieșit, au mâncat, dar n-au intrat din prima în bârlog.
Cu toate acestea, deși ei prevestesc că nu vine primăvara foarte devreme, e cam imposibil să vină în prima parte a lunii februarie, s-ar putea să fie în zile mai calde. Ca și anotimp, primăvara sosește undeva în martie, cu nopți fără ger și înverzirea naturii, iar acestea nu se pot stabili acum”, spune purtătorul de cuvânt al Zoo Tg. Mureș, Korondi Kinga.
Tradiția spune că, dacă ursul își vede umbra, atunci se spune că iarna va mai dura. Dacă nu își vede umbra, atunci rămâne în afara biroului și primăvara va veni curând.
Câți urși au fost împușcați de Ziua ursului?
Nu zice Radio Târgu Mureș?
…
Pe la zoo au mai râmas câțiva, când îi terminați pe ăia din pădure, împușcați-i și pe ăia de la zoo.