Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
UPDATE Ora 15:03 Două copile din cele trei care au ajuns în stop cardio-respirator după ce s-au intoxicat cu un insecticid folosit la spălatul oilor au decedat, au transmis sursele G4Media. Mama acestora le-ar fi spălat cu Tomoxan, o substanță de curățat oile.
știrea inițială
Echipaje medicale din Braşov intervin, sâmbătă, într-o comună din judeţ unde au fost solicitaţi în sprijinul a trei copii găsiţi inconştienţi. Primele date arată că cei trei copii au băut Tomoxan, o substanţă toxică, iar toţi trei sunt în stop cardio-respirator.
Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Braşov, Ciprian Sfreja, paramedicii intervin în comuna Ungra, unde trei copii cu vârste de şapte, opt şi nouă ani au fost găsiţi inconştienţi.
Primele date arată că există suspiciunea că cei trei ar fi ingerat Tomoxan, o substanţă toxică antiparazitară, folosită la spălatul oilor.
Unul dintre copii a fost preluat de o ambulanţă pentru a fi dus la spitalul din Rupea, în timp ce pentru ceilalţi doi se fac manevre de resuscitare la faţa locului.
sursa: News.ro, sursa foto: STS
Romania educata
Wtf?
De ce nu se da un test de inteligență inainte de a se debloca fertilitatea.
Nu se poate. Dar daca presaram divertismentul de tip schimb de soacre, mame, surprize, talente si alte… cu cateva clipuri in care sa se aduca la cunostiinta si constiinta locuitorilor cetatii ca fiecare viata conteaza, a lor, a familiilor lor dar si a celor din jur si ca nu toate solutiile, substantele si materialele sunt de utilizat de catre oricine, cazuri horror ca asta ar putea fi evitate. Clipul ISU „Acasa in siguranta” cred ca a fost un succes.