Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
UPDATE: Creșele vor rămâne deschise, a precizat secretarul de stat Raed Arafat. Inițial, în hotărârea CNSU a fost o eroare, fiind trecute și creșele la unitățile de învățământ închise.
„Vă retransmitem Hotărârea CNSU 91, având în vedere că în forma trimisă anterior s-a strecurat o eroare la articolul 8, făcându-se referire și la suspendarea activității creșelor. Forma curentă este cea corectă. Ne cerem scuze pentru eroare”, a transmis și Grupul de Comunicare Strategică.
Noua formă a hotărârii CNSU:
(2) Se propune emiterea de către Ministerul Educației a unei instrucțiuni prin care să se recomande instituțiilor de învățământ superior din sistemul național de învățământ trecerea în online a tuturor activităților în perioada 25.10.2021-05.11.2021.
(2) Se propune suspendarea activităților cu prezența fizică la nivelul tuturor unităților sau operatorilor economici care desfășoară activități tip after-school, în perioada 25.10.2021-05.11.2021.
Știrea inițială: Toate after-school-urile, dar și creșele, grădinițele și școlile private vor fi închise în vacanța de două săptămâni care începe luni, potrivit hotărârii 91 a Comitetului Național pentru Situații de Urgență (CNSU), care a fost aprobată vineri.
Măsura se aplică în toată țara, indiferent de rata de incidență din localitate. Este pentru prima dată de la declararea stării de alertă când vor fi închise after-school-urile.
Toți elevii din școli și licee vor intra în vacanță luni, pentru două săptămâni.
Pentru ca măsurile să intre în vigoare, trebuie ca acestea să fie adoptate prin ordine de ministru.
Hotărârea CNSU:
(2) Se propune emiterea de către Ministerul Educației a unei instrucțiuni prin care să se recomande instituțiilor de învățământ superior din sistemul național de învățământ trecerea în online a tuturor activităților în perioada 25.10.2021-05.11.2021.
(2) Se propune suspendarea activităților cu prezența fizică la nivelul tuturor unităților sau operatorilor economici care desfășoară activități tip after-school, în perioada 25.10.2021-05.11.2021.
Foto: Inquam Photos/ Virgil Simonescu
LA A3 SI RTV MERCENARII FAC PROPAGANDA ANTIVACCIN NON STOP.
AU VOIE, SUNT VACCINATI !
“ Nu va fi necesar certificatul verde pentru activitățile religioase”
Deci tii scolile deschise la 1,5% incidenta si zici ca e totul sigur ca nu se imbolnavesc copiii. Nu le iei nici teste. Si acum inchizi si cresele si gradinitele. Pai de ce dracu nu mergeti voi toti intr-un lockdown. Voi intre voi asa. Fara USR, ca aia sunt prosti. Nu ca Arafat, Timpeanu, Citu.
Zbiera prostu de Dan Valceanu oe fb ca usr vrea sa inchida tot. Usr nu mai e si acum inchideti voi tot.
Heirupisme de ultim moment. Nu era mai bine sa fi luat masuri graduale din timp, fara sa bage capul in nisip? Asa lista de restrictii n-am mai vazut, parca e mai dur decat lockdownul de anul trecut.
daca ai certificat care e problema ? Problema e pentru cei care nu vor ca devin cipati si poate sa fie urmariti de oculta mondiala care vor sa instaleza in Europa cel putin numai Romani si Bulgari.
Bine ca la biserica și la pupat de molaște e liber și se închid toate formele de învățământ inclusiv cele private. Sa ma despăgubească statul jumătate din taxa de after school și sa îmi plătească sa stau cu copilul acasă în vacanta forțată, ca de muncit nu se prea poate când îți zbiară în cap un copil, vrea afara, ii e foame, vrea una și alta. Nu învățământ online ca măcar acolo mai stătea 4 ore conectat la activități.. Direct sa stam cu toate cele pe cap pt niște retarzi care nu vor sa se vaccineze. Dacă găsesc un nevaccinat în astea 2 săptămâni pe undeva îl strâng de gat.
D-na Ioana, cata dreptate aveti!
Coana Ioana, dacii liberi te așteaptă să-i strângi de gât și nu numai în intervalul 5-22. În paralel tine picioarele strânse ca sa nu mai lepezi vreun puradel de care nu poți avea grija.
Eu sunt nevaccinat si sunt mandru de asta
Eu sunt nevaccinat si sunt mandru de asta
Care este realizarea de care esti mandru?
Pai ori toti in vacanta, ori toti in online.
Altfel, e magarie marca Pnl.Tipic.
Gogule,
Prostul nu e prost destul dacă nu e și fudul. Asa ca fii mândru
Așa a prostit lumea și întreaga țară cu vaccinurilor lor dar nu se gândesc că aceia care refuza așa-zisa înțepare cu nustiu ce ser au alergi ne controlate la contactul cu accele lor și în cazul asta garantează clica PNL Iohannis că omul după vaccinare se mai trezește?as dori sa întreb și eu un lucru de ce nu se dau pastile?