Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Dezbaterea anunțată de Universitatea din București cu cei doi candidați la președinție care s-au calificat în turul al doilea al alegerilor, Nicușor Dan și George Simion, nu va mai avea loc, a anunțat instituția de învățământ superior.
Într-un comunicat remis Edupedu.ro, Universitatea precizează că „invitația la dezbatere fusese înmânată inițial tuturor candidaților cu ocazia semnării Declarației din Balconul Universității din București pentru păstrarea orientării euroatlantice a României și a valorilor societății democratice, care a avut loc joi, 24 aprilie 2025. Invitația a fost retransmisă oficial și joi, 8 mai 2025“.
„Reprezentanții desemnați de una dintre părți au contactat Universitatea din București sâmbătă, 10 mai 2025, în vederea stabilirii unei întâlniri cu privire la formatul dezbaterii. Ca urmare, a fost stabilită o discuție cu reprezentanți ai UB duminică, 11 mai 2025, la care au fost invitate să participe și persoane desemnate de celălalt candidat“, a explicat Universitatea din București.
„În urma întâlnirii nu s-a ajuns la un acord al părților de a participa la dezbaterea propusă de UB. Reprezentanții Universității din București își exprimă regretul că nu s-au întrunit condițiile necesare pentru organizarea dezbaterii dintre candidații la funcția de Președinte al României cu membrii comunității UB, profesori, cercetători, studenți și personal administrativ“, anunță instituția de învățământ superior.
Adicatalea SImion nu vrea sa vina. Il intelegem.
Ba din contra, v-ati afunat voi cuminsitilor si visati ca stiti sa dezbateti 🤣🤣🤣
Normal ca ultrasul nu vrea sa participe, el vrea sa știe întrebările dinainte, sa fie lăsat cu telefonul, ca să primeasca raspunsurile… Când i-au zia cei de la Digi ca nu are voie cu telefonul era sa facă apoplexie. După ce a șters pe jos Nicușor Dan cu el, nu mai vine Semiom la dezbateri nici bătut! De ce fugem de dezbatere, ultrasule? De laș ce ești!
Când eram student se spunea că Universitățile sunt imparțiale, nu au voie să facă politică, acum au ajuns mijloc de dezbatere …
Evident… cand partizanii celui absent „scuìpa” pe educatie, cei educati pot macar sa incerce. N-au cu cine, dar conteaza intentia.
Doar facultățile militare nu au voie sa facă politică, nu și celelalte. Și normal ar fi ca studenții sa vadă candidații, sa audă ce au de zis, de ce sa nu faca dezbateri? Doar ca șeful de la galerie e mort fără telefon și refuza orice dezbatere unde nu i se permite accesul la telefon. El de unde sa ia raspunsurile la întrebări dacă nu are acces la ecran?
Am OBOSIT!!! Au reusit sa ne dezbine. Ambele „bule” sunt rele insa una din bule (in opinia mea) este cunoscuta si stim la ce sa ne asteptam (adica vorbim oricum despre un independent fara sustinere majoritara a guvernului – in ambele cazuri- deci urmeaza HAOS , orice am alege si asta dintr-un singur motiv, „pofta de ciolan”. Din pacate singurii suferinzi suntem noi, cei care am votat haotic din „principii”… am votat ca orbii PSD in guvern dar fara nici o treaba la PREZIDENTIALE… Am ajuns in acest tur 2 sa alegem intre 2 oameni (unul mai destept ca celalalt) fara sustinere majoritara in guvern – pe scurt asta inseamna in oricare dintre cazuri, dizolvarea, si probabil invercarea disperata de a pune omul dorit de oricare dintre ei la carma guvernului, astfel incat sa aiba puterea deplina. Marea problema este ca exista totusi o „escorta” numita pisidi (sper ca se intelege corect) care a reusit sa-si creeze miseleste un cadru favorabil (fiind majoritar in parlament) si sta la panda fara sa mai sustina nici una dintre valorile promovate in asa zisa doctrina de partid… si asteapta sa vada cu cine va face o „noua coalitie” astfel incat sa isi tina ciolacul (pardon… Ciolanul… aproape – dealtfel niste MIZERABILI – MOTIV PENTRU CARE S-A AJUNS IN ASTA SITUATIE). Ma rog… poate ca mi-ar fi insuficienta o micuta carte sa exprim ceea ce simt insa un singur lucru simt nevoia sa-l transmit din suflet: ROMANI, RAMNETI UNITI SI ASCULTATI-VA, CONSULTATI-VA SI DECIDETI FARA CEARTA (HAOSUL este exact ceea ce-si doresc DICTATORII)