G4Media.ro

Uniunea Europeană împrumută o companie belgiană cu 30 de milioane de euro…

sursa foto: Pexels.com

Uniunea Europeană împrumută o companie belgiană cu 30 de milioane de euro pentru construirea unei noi unități care să producă o rezervă de vaccinuri anti-COVID

Banca Europeană de Investiţii (BEI) a semnat joi un acord de împrumut în valoare de 30 de milioane de euro cu societatea belgiană inovatoare din domeniul biotehnologiei Univercells, pentru a permite producerea unor volume mari de vaccinuri profilactice împotriva COVID-19 într-o nouă unitate de producţie şi pentru a co-dezvolta o rezervă de vaccinuri, se arată într-un comunicat al Reprezentanţei în România a Comisiei Europene.

Potrivit sursei citate, acest împrumut de risc este susţinut prin Facilitatea de finanţare InnovFin – Boli infecţioase (IDFF) din cadrul programului Orizont 2020, programul UE pentru cercetare şi inovare pentru perioada 2014-2020.

„De la începutul pandemiei, am făcut eforturi uriaşe pentru a sprijini inovatorii din Europa, acordând prioritate cercetării şi dezvoltării de soluţii sigure şi eficace pentru a face faţă crizei şi consecinţelor acesteia. Instrumentele noastre financiare şi cooperarea noastră cu BEI au contribuit, de asemenea, la dezvoltarea şi implementarea a numeroase tehnologii de vârf care abordează COVID-19. Sunt foarte încântată că astăzi oferim sprijin în domeniul biotehnologiei inovatoare belgiene pentru noua unitate de producţie de vaccinuri împotriva COVID-19 şi pentru dezvoltarea unei rezerve de vaccinuri. Suntem cu un pas mai aproape de revenirea la o viaţă normală şi de asigurarea unei pregătiri mai bune pentru viitoare pandemii”, a declarat Mariya Gabriel, comisarul pentru inovare, cercetare, cultură, educaţie şi tineret.

Parteneriatul va contribui la combaterea pandemiei de coronavirus şi va crea, în acelaşi timp, valoare şi un impact semnificativ pe termen lung şi va sprijini pregătirea pentru pandemii viitoare.

Conform forului european, noua datorie de capital de risc către Univercells susţinută prin intermediul IDFF se adaugă la o operaţiune IDFF anterioară de 20 milioane EUR, semnată în octombrie 2019.

Aceste investiţii vor sprijini nu numai pregătirea europeană în caz de pandemie, ci şi disponibilitatea vaccinurilor şi autonomia producţiei în ţările cu venituri mici şi medii, datorită modelului de afaceri inovator, radial (hub-and-spoke) al Univercells, notează sursa citată.

sursa: Agerpres.ro, sursa foto: Pexels.com

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...