G4Media.ro

Uniunea Europeană, blestemul premierilor britanici

Uniunea Europeană, blestemul premierilor britanici

Patru premieri britanici, toți conservatori, au căzut în patruzeci de ani din cauza disensiunilor legate de construcția europeană. Ultimul, Theresa May, a părăsit vineri, 7 iunie conducerea partidului său, deschizând calea succesiunii sale pe Downing Street 10, se arată într-o analiză publicată în cotidianul francez Le Figaro, preluată de Rador.

Între autoritățile europene de la Bruxelles și o tabără conservatoare extrem de divizată la Londra, Theresa May nu ar fi rezistat Brexitului sau mai degrabă implementării sale. Incertitudinea cu privire la Brexit este mai mare ca oricând, cu un nou termen limită – dar deja au fost mai multe – stabilit pe 31 octombrie. Demisia de vineri, 7 iunie, a șefei Partidului Conservator, Theresa May, prezentată multă vreme ca o nouă „Doamnă de fier”, se înscrie într-o anumită tradiție.

În patruzeci de ani, patru dintre cei șase prim-miniștri britanici succesivi au fost nevoiţi să demisioneze din cauza dezacordurilor privind construcţia Europei. Margaret Thatcher, John Major, David Cameron și Theresa May astăzi, toți conservatori. Cei doi care au fost cruțați de acest flagel sunt laburiştii acestei generații: Tony Blair și Gordon Brown. O trecere în revistă a unui blestem care poate fi explicat doar prin diviziunea profundă a conservatorilor între eurofili, eurosceptici și chiar eurofobi, diviziune care persistă încă de la începuturile construcției europene.

  • Margaret Thatcher, „Doamna de fier”, eurosceptică până la capăt

„Nu, nu, nu”. Această repetiție răsuna în Camera Lorzilor în 1990. Premierul Margaret Thatcher ţinea un discurs virulent pentru a se opune unei integrări europene mai puternice și mai ales unui proiect de uniune monetară, cu euro. Cuvinte devenite celebre, care au încheiat cei 11 ani la putere ai „Doamnei de fier”, eurosceptică dintotdeauna.

În 1979, chiar înainte de a ajunge pe Downing Street 10, ea a rostit fraza rămasă celebră  „I want my money back” („Îmi vreau banii înapoi”), argumentând că Marea Britanie plătește prea mulți bani Uniunii Europene în comparație cu ajutoarele primite, în special cele agricole. Patru ani mai târziu, ea a obţinut „discountul britanic”. Dar, de data aceasta, în 1990, eurocepticismul său îi va accelera căderea.

Vicepremierul său, eurofilul Geoffrey Howe, a demisionat în urma discursului său, fapt care a provocat o rebeliune în cadrul Partidului Conservator. La sfârșitul lunii noiembrie, Margaret Thatcher s-a retras din funcția de președinte al Partidului Conservator și a demisionat din cea de prim-ministru.

  • John Major, pro-Maastricht, în faţa diviziunii europene a conservatorilor

În 1990, John Major, mai eurofil, este cel care o înlocuieşte Margaret Thatcher. Favorabil Tratatului de la Maastricht, pe care Regatul Unit l-a ratificat în 1992, acest fost bancher nu a putut obține o majoritate în Parlament pe textul european decât cu ajutorul partidelor din opoziție, deoarece, în cadrul Partidului Conservator, diviziunile dintre eurofili și eurosceptici erau puternice.

În 1993, la televiziune, în timp ce a crezut că microfoanele sunt întrerupte și un jurnalist l-a întrebat de ce nu i-a respins pe unii dintre miniștrii săi rebeli și eurosceptici, John Major a răspuns: „Nu vrem încă trei bastarzi afară”. Tot ca o ilustrare a acestei noi diviziuni, în același an, un nou partid apare în Regatul Unit, Partidul Independenței Regatului Unit (Ukip), cunoscut în special după referendumul pentru Brexit din 2016.

În 1995, John Major a organizat noi alegeri în cadrul partidului pentru a încerca să refacă unitatea din jurul lui. Le-a câștigat, fapt care i-a permis să rămână în funcţie, dar efortul nu a fost suficient pentru a rezolva diviziunile structurale dintre eurofili și eurosceptici. În 1997, consevatorii au fost spulberaţi de Partidul Laburist la alegerile generale. Tony Blair a devenit prim-ministru în același an și va rămâne astfel până în 2007.

  • David Cameron, părintele referendumului pentru Brexit

David Cameron credea că va câştiga pariul său electoral… ratat.

O paranteză s-a deschis cu epoca Blairismului, care se va prelungi până în 2010 cu guvernul lui Gordon Brown. Cei doi prim-miniștri laburişti succesivi au fost în favoarea status quo-ului și nu au fost nevoiţi să gestioneze un front eurosceptic la stânga lor.

Dar, în 2010, Partidul Conservator a câștigat din nou alegerile legislative. Liderul acestuia, tânărul David Cameron, mai degrabă eurofil și moderat, a preluat conducerea țării. Ajuns pe Downing Street 10, în fruntea unei coaliții formate cu centriştii liberal-democrați, noul prim-ministru a fost depășit rapid de clivajul european din sânul dreptei: din 2011, împotriva opiniei sale, 81 de deputați conservatori au votat în favoarea un referendum asupra Brexitului.

În 2014, Partidul Independenței Regatului Unit (UKIP) a ajuns în în fruntea alegerilor europene. Pentru a dezamorsa criza, Cameron a anunțat că va organiza un referendum asupra UE, dacă va obţine o majoritate absolută la alegerile generale din 2015.

El a câștigat pariul și și-a respectat promisiunea, crezând că Brexitul va fi respins. Dar tabăra „Leave” a câștigat cu peste 53% din voturi şi Casmeron a demisionat.

  • Theresa May, Drumul Crucii

Ea este cea care a moștenit sarcina grea de a organiza Brexitul după referendum. O misiune atât de dificilă aşa cum a anunţat de mai multe ori atât la plecarea, cât şi la sosirea sa pe Downing Street 10, pe 13 iulie 2016. Prinsă între deputații eurofili care speră să anuleze Brexitul, organizarea unui nou referendum sau un Brexit cât mai „blând” posibil, și deputații conservatori favorabili unui „Hard Brexit”, care repetă de luni întregi că „este mai bine să nu fie niciun acord decât unul prost”, Theresa May nu a reușit să impună Camerei Comunelor textul pe care l-a negociat la Bruxelles cu autoritățile europene.

Nigel Farage, liderul UKIP, apoi al Partidului Brexit, a zdrobit conservatorii la alegerile europene.

Multiplele amânări ale Brexituluiu au făcut necesar ca britanicii să participe la alegerile europene din mai 2019, care s-au transformat într-o lovitură teribilă pentru Partidul Conservator, care a obținut doar 8,7% din voturi şi s-a situat pe locul cinci.

Partidul Brexit, care favorizează o ieșire cu orice preț a Regatului Unit din UE, este cel care a câștigat europenele cu 31,6% din voturi. Un vot care rezonează ca fiind punctul culminant al diviziunilor vechi de 30 de ani din cadrul Partidului Conservator cu privire la Europa.

Aşa cum a spus Margaret Thatcher la alegerile din 1979, „enough is enough” („suficient este suficient”). O situație și cuvinte pe care pretendenţii  conservatori la succesiunea Theresei May le au cu siguranță în minte. Vor şti ei cum să scape de blestemul european al premierilor conservatori?

O adevărată provocare. În patruzeci de ani, niciunul nu a reușit…

Articol de Alexis Feertchak / Traducerea: Rodezia Costea

Doneaza prin PayPal paypal icon
Donatie recurenta

Doneaza lunar pentru sustinerea proiectului G4Media

Doneaza prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Doneaza prin Patreon

Donează

Abonează-te la newsletter

3 comentarii

  1. Pentru premierii britanicii, UE devine mai blestemata decat germanii.

  2. Tony Blair, o unealta a globalistilor stangisti, cu care a inceput invazia Uk pana la punctul in care azi englezii au luat-o pur si simplu la fuga.
    Mersul establishmentului politic, al city-ului financiar londonez din ultimiii 20 de ani impotriva vointei oamenilor s-a lovit de un refuz , desi propaganda covarsitorare pe MSM detinuta de stangisti in mare si mesajele oamenilor influenti gen Obama era de genul vine sfarsitul lumii daca iesiti – raspuns – Ne-am saturat ajunge; daca pana si englezii s-au saturat e semn rau.

    Cata migratie a avut Uk pana in 1997:

    (1066 – 1997) The UK: A Nation of Immigrants? – The FACTS

  3. Extras dintr-un serial englez de satira politica, despre Bruxelles si de ce tarile au intrat in piata comuna 🙂
    Yes Minister explains the EEC (EU)

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.