Home » Analize » Uniunea Europeană a prelungit cu încă şase luni sancţiunile impuse Rusiei în urma conflictului din Ucraina

Uniunea Europeană a prelungit cu încă şase luni sancţiunile impuse Rusiei în urma conflictului din Ucraina

Uniunea Europeană a prelungit cu încă şase luni sancţiunile impuse Rusiei în urma conflictului din Ucraina
Sursa Foto: europarl.europa.eu
Ascultă articolul

Uniunea Europeană a prelungit cu încă şase luni, până la 31 ianuarie 2022, sancţiunile impuse Rusiei pentru rolul acesteia în conflictul din estul Ucrainei, transmite dpa, preluată de Agerpres.

Sancţiunile au fost adoptate în iulie 2014 ca reacţie la anexarea de către Rusia a peninsulei Crimeea şi la sprijinul acordat de Moscova separatiştilor din estul Ucrainei, fiind prelungite ulterior cu regularitate.

- articolul continuă mai jos -

Uniunea Europeană a legat relaxarea sancţiunilor de progrese în implementarea acordurilor de la Minsk, care cheamă la o încetare necondiţionată a focului şi la retragerea armamentului greu de către ambele părţi de pe linia frontului din estul Ucrainei.

Sancţiunile europene au ca ţintă sectorul financiar, industriile de energie şi apărare din Rusia, blocând accesul băncilor pe pieţele UE şi limitând anumite importuri.

Separat, sunt în vigoare sancţiuni care vizează schimburile comerciale cu peninsula Crimeea şi Sevastopol, teritorii anexate de Rusia.

Sursa foto: europarl.europa.eu

Știri video

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole