Home » Articole » Ungaria şi Slovacia îşi vor conecta rafinăriile pentru a limita influenţa ucraineană, transmite şeful diplomaţiei ungare

Ungaria şi Slovacia îşi vor conecta rafinăriile pentru a limita influenţa ucraineană, transmite şeful diplomaţiei ungare

593
Ungaria şi Slovacia îşi vor conecta rafinăriile pentru a limita influenţa ucraineană, transmite şeful diplomaţiei ungare
sursa foto: Pexels
Ascultă articolul
Ungaria şi Slovacia vor construi o conexiune directă între rafinăriile lor de petrol din Bratislava şi Szazhalombatta pentru a limita ceea ce Budapesta descrie ca fiind potenţialul de şantaj al conducerii ucrainene, a declarat luni la Bruxelles ministrul ungar de externe, Peter Szijjarto, relatează TASR, citată de Agerpres.
Şeful diplomaţiei ungare a anunţat, într-o conferinţă de presă de după o reuniune a Consiliului Afacerilor Externe al UE, că a semnat un acord important mai devreme în cursul zilei cu ministrul slovac al economiei, Denisa Sakova, în baza căruia cele două ţări vor construi o nouă conductă legând rafinăriile din Bratislava şi Szazhalombatta. Aceasta ar urma să fie finalizată în prima jumătate a anului viitor.
- articolul continuă mai jos -
„Va fi o conductă de 127 de kilometri, capabilă să transporte 1,5 milioane de tone de produse petroliere, motorină şi benzină. Aceasta va reprezenta o valoare adăugată suplimentară pentru aprovizionarea cu energie a Ungariei şi poate proteja împotriva consecinţelor războaielor din lume şi a politicilor greşite ale Bruxelles-ului”, a menţionat Szijjarto.
„Prin conectarea rafinăriilor de petrol de la Bratislava şi Szazhalombatta (…), atât Ungaria, cât şi Slovacia vor fi mai protejate de genul de şantaj pe care îl experimentăm în prezent din partea ucrainenilor, cu sprijinul Berlinului şi Bruxelles-ului”, a subliniat ministrul de externe ungar.
Comentarii
  • Prostu satului

    Conectati-va cu Rusia, bai…
    Si cu rafinariile, si cu politica, si cu idio-tii utili care va voteaza, si cu tot. Afara din UE si welcome in Federatia Rusa.
    Dar, stai, ce sa vezi… banii europeni sunt buni, la aia nu vrem sa renuntam. Vrem toate drepturile, dar nicio obligatie.
    Iar UE e suficient de stupida incat sa inghita chestia asta de ani si ani de zile.

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole